751 de catedre vacante/rezervate întră în etapele de mobilitatate a personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar sucevean pentru anul şcolar 2017-2018

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, inspectorul şcolar Cezar Anuţei, a declarat pentru NewsBucovina că pentru toate etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar sucevean pentru anul şcolar 2017-2018 sunt prevăzute 751 de catedre vacante/rezervate.

Anuţei a spus că din totalul celor 751 de catedre vacante/rezervate, 515 sunt complete şi 236 sunt incomplete, iar din cele complete 437 sunt vacante şi 78 sunt rezervate, în timp ce din totalul catedrelor incomplete 199 sunt vacante şi 37 sunt rezervate.

El a mai spus că în perioada 3-23 martie 2017 se desfăşoara etapa de tranferare a personalului didactic titular disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restrucurarea reţelei şcolare ori prin desfiinţarea unor unităţi de învăţământ din cauza reducerii numărului de elevi şi de clase, în judeţul Suceava fiind  20 de catedre care intră în restrângere de activitate.

Anuţei a precizat că vor intra în restrângere de activitate câte trei catedre pentru disciplinele limba română, educaţie tehnologică şi învăţători, câte două la biologie, discipline tehnice şi educatoare şi câte una la muzică, educaţie fizică, istorie-geografie, limba engleză şi matematică.

De precizat este că, potrivit calendarului mobilităţii personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2017-2018, în perioada 3-7 martie este prevăzută înregistrarea la ISJ a cererilor cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, verificarea şi avizarea dosarelor depuse de cadrele didactice de către comisia de mobilitate a personalului didactic constituită la nivelul ISJ.

(Liliana Bujdei)