Intră acum și în grupul de
Partidul Noua Generatie Crestin Democrat intentioneaza sa câstige, la alegerile din iunie 2008, cel putin 15 primarii din judet. Anuntul a fost facut la Suceava, la sfârsitul saptamânii trecute, de catre vicepresedintele Biroului Central al formatiunii, Constantin Lupu, care a mentionat ca partidul din a carui conducere face parte pune accent pe tineretul si femeile care pâna acum nu au mai facut politica. În ceea ce priveste sexul frumos, Lupu a dat ca exemplu pe Mihaela Morosan si Gabriela Boca, candidatele la functia de edil sef la Suceava si, respectiv Iasi, ambele în vârsta de 31 de ani.
Totodata, PNG CD propune o campanie curata. „Noi nu vrem sa venim în fata alegatorilor cu minciuni si mita electorala, mijloace pe care le folosesc ceilalti, ci cu sufletul curat. Mai mult de 80 la suta dintre membrii pe care PNG CD îi are în Suceava sunt tineri, care nu au mai facut politica, si care s-au saturat sa vada, de ani si ani de zile, pe aceeasi oameni la vârf”, a spus vicepresedintele Biroului Central al PNG.
Constantin Lupu a aratat ca PNG CD nu recurge la mijloacele ortodoxe de racolare, si carora le-au cazut victime membrii partidului lui George Becali. „Partidele acestea care se cred înca parlamentare merg pe la oamenii nostri, candidati la primariile de comune si orase, încercând sa-i convinga sa candideze pe listele lor. Unii dintre ei au putut fi convinsi cu sacosa mare de bani si acestea sunt lucruri clare, dovedite. Dar daca au plecat, înseamna ca nu l-au avut pe Dumnezeu în suflet”, a conchis Constantin Lupu.
Intră acum și în grupul de