Serviciul de inmatriculari Suceava are nevoie de un sediu nou


Intră acum și în grupul de

Secretarul de stat în MIRA, Victor Paul Dobre, a declarat miercuri, la Suceava, într-o conferinta de presa, ca a constatat ca Serviciul de permise, înmatriculari si examinari functioneaza în conditii improprii la Suceava, fiind vorba de doua foste garaje, si a recunoscut ca personalul îsi face datoria si în aceste conditii grele.

„Va fi nevoie de ajutorul nostru, de la nivel central, pentru a gasi o solutie mai buna, spatiu mai bun, un spatiu nou”, a spus secretarul de stat în MIRA.

Acesta a precizat ca vor fi alocate fonduri pentru o mai buna functionare a acestui serviciu.

Paul Dobre a spus ca adresabilitatea la Serviciul de permise, înmatriculari si examinari este de 850 de cetateni pe zi.

Cât priveste Serviciul de pasapoarte, secretarul de stat în MIRA a spus ca spatiul este rezonabil si cu o mai buna organizare se poate ca serviciul sa functioneze normal.

Victor Paul Dobre a apreciat activitatea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Suceava, care este una din cele mai mari unitati din tara.

„ISU Suceava îl apreciez foarte mult. Mi-a placut modul de organizare, comanda unitatii”, a spus Paul Dobre, care a aratat ca aceasta este una din cele mai mari unitati din tara, cu aproape o mie de angajati.


Intră acum și în grupul de