Proiect imobiliar ambițios în locul Restaurantului Areni. Un bloc cu 9 etaje, spații comerciale și parcări subterane va fi construit vis-a-vis de Primărie

Un bloc cu nouă etaje, subsol pe două niveluri, parter și mezanin ar urma să fie construit vis-a-vis de Primăria Suceava pe  locul unde a funcționat Restaurantul Areni clădire care ar urma să fie demolată.

Potrivit unei cereri depuse, luni, la Primăria Suceava, firma SC CENTRAL ARENI SRL SUCEAVA, a solicitat elaborarea unui Plan Urbanistic de Detaliu pentru demolarea clădirii Restaurantului Areni și construcția unui bloc.

 

Astfel, în cererea de elaborare a PUD se solicită construirea unei clădiri cu destinatia de locuințe colective, spații comerciale, locuri de parcare „cu regim de înălțime S1+S2+P+Mezanin+9E”.

Totodată, prin PUD se cere să se stabilească sistematizarea verticală, racorduri și branșamente, dar și organizarea de șantier.

Firma cere și obtinerea autorizației de construire și obținerea autorizației de desființare pentru clădirea ” Restaurant Areni “.

Acesta este cel de-al doilea proiect care se realizează în ultima perioadă în zona centrală a municipiului Suceava prin demolarea unor structuri existente după ce Complexul Gloria a fost deja demolat în locul său urmând să fie construit un complex rezidențial cu birouri.(N.B.)

loading...