Țigări de contrabandă de aproape 300.000 de lei, găsite de polițiștii din Vatra Dornei în mașina unui bărbat din Covasna care a fost reținut


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii din Vatra Dornei au depistat, în noaptea de luni spre marți, în trafic, un autoturism în care se aflau țigări de contrabandă de aproape 300.000 de lei.

Potrivit Poliției Județene suceava,  luni, la ora 23.55, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei, a oprit pentru control pe str. Argestru, din localitate un autoturism condus de un bărbat de 55 ani, din municipiul Sfântu Gheorghe din județul Covasna.

După testarea acestuia cu aparatul etilotest, s-a procedat la verificarea autoturismului, iar în interiorul acestuia au fost depistate mai multe pachete de ţigarete de provenienţă extracomunitară.

Autoturismul a fost condus la sediul Poliției municipiului Vatra Dornei, pentru o verificare amănunțită, ocazie cu care s-a constatat că acesta transporta 25.460 pachete de țigări netimbrate.

Cauza a fost preluată spre soluționare de către Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Compartimentul Vatra Dornei și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere, colectare, transport, preluare de mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 280.060 lei.

De asemenea s-a dispus indisponibilizarea autoturismului, care se află de pus la sediul Poliției Municipiului Vatra Dornei.

Suspectul a fost reținut pe o perioada de 24 ore, fiind depus în arestul I.P.J. Suceava sub escorta, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu propunere de arestare preventivă.

Poliția Suceava anunță că astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, poliţiştii acţionând atât în vederea identificării celor cu preocupări infracţionale pe linia introducerii în ţară a ţigărilor de contrabandă cât şi a celor care transportă, depozitează sau comercializează astfel de produse. (N.B.)


Intră acum și în grupul de