Handbal, Liga Nationala : CS Universitatea este la doi pasi de Challenge Cup


Intră acum și în grupul de

Romvag Caracal – CS Universitatea Suceava    31-38  (15-16)

 

Serialul “Drumul spre Europa”, cu handbalistii Universitatii Suceava în rol principal, si-a consumat duminica, un nou episod. Antepenultimul. Un episod care, la fel ca multe altele, a avut un final fericit. Ceea ce parea la un moment dat un vis – participarea într-o cupa europeana – este acum un obiectiv perfect realizabil.

“Studentii” au respectat duminica calculele hârtiei si s-au impus la Caracal cu scorul de 38-31. Victoria handbalistilor lui Petru Ghervan, dublata de esecurile Minaurului la Ploiesti si a Medgidiei, acasa, cu Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu, confera sucevenilor statutul de favorita principala la ocuparea locului cinci la finalul campionatului. Asta ar însemna ca vom putea urmari linistiti finala Challenge Cup dintre UCM Resita si austriecii de la Apla Hard.  Petru Ghervan avertizeaza însa. “ Mai sunt doua etape. Cu siguranta sansele noastre au crescut considerabil. Urmeaza doua zile în care trebuie sa pregatim asa cum se cuvine meciul de miercuri cu UCM Resita”, spune tehnicianul universitarilor. Din actuala editie a Ligii Nationale au mai ramas doua etap, în care sucevenii vor înfrunta pe UCM Resita si HCM Constanta.

 

În partida de la Caracal, handbalistii nostri au evoluat asa cum ar fi trebuit si s-au impus. Câstigatoarea întâlnirii nu s-a pus niciun moment la îndoiala. Dupa ce au condus în debutul întâlnirii cu 4-0, 4-1 sau 7-3, sucevenii au intrat la vestiare la adapostul unui singur gol, 16-15. Antrenorul Petru Ghervan si-a permis sa ruleze, în ambele reprize, jucatorii care au evoluat mai putin. În poarta universitarilor a intrat pâna si tânarul Spiridon, care a aparat tot ce a fost de aparat. CS Universitatea a condus la sapte, opt sau chiar noua goluri în repriza secunda, iar la final a învins cu 38-31. “Nu a fost un joc stralucit dar am obtinut o victorie importanta. Putem spune ca a fost o etapa extrem de favorabila noua, în care contracandidatele la un loc de cupa europeana au facut pasi gresiti”, a declarat Petru Ghervan dupa confruntarea de la Caracal.

În urma rezultatelor din aceasta etapa, CS Universitatea se mentine pe locul cinci în clasamentul Ligii Nationale. Cu 29 de puncte, la doua lungimi de Minaur Baia Mare si patru de HC Odorhei si CSM Medgidia, sucevenii asteapta acum marea confruntarea cu UCM Resita.

Miercuri, de la ora 17, handbalistii lui Petru Ghervan vor oferi ultima reprezentatie de pe teren propriu din acest campionat. În sala LPS va poposi detinatoarea Challenge Cup si finalista din acest an a aceleiasi competitii.

 

Steaua este noua campioana. Minaur Baia Mare si CSM Medgidia au facut pasi gresiti

 

Prin victoria obtinuta la Oradea, 38-27, handbalistii de la Steaua MFA Bucuresti si-au asigurat si matematic un nou titlu de campioana. În acelasi timp, oradenii si-au “semnat” retrogradarea în Divizia A.

Derby-ul etapei s-a disputat însa la malul marii, acolo unde HCM Constanta a dispus la limita de echipa lui Aihan Omer si a luat o optiune serioasa pentru ocuparea locului secund la finalul sezonului. Dinamo a fost foarte aproape de un succes la Bacau, însa gazdele s-au impus în cele din urma. Dinamovistii spera acum sa termine campionatul macar pe locul opt pentru a participa în Cupa României, competitie în care ar putea salva un sezon în care a dezamagit.

CSM Medgidia a pierdut pe teren propriu cu Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu, scor 32-33, dupa ce la pauza, gazdele au condus cu 17-15. Gorjenii sunt foarte aproape de a evita retrogradarea, mai ales ca în runda urmatoare vor întâlni pe Romvag Caracal. O alta surpriza a etapei s-a consemnat la Ploiesti, acolo unde Minaur a pierdut si a confirmat înca o data ca în deplasare este o echipa mediocra. În fine, Poli Izometal Timisoara a încercat din rasputeri sa câstige la Odorhei, dar fara sorti de izbânda. Timisorenii spera acum doar la o decizie a FRH care sa îi mentina în Liga Nationala.

 


Intră acum și în grupul de