Peste 120 de bicicliști și mopediști, sancționați de polițiștii suceveni în cadrul unei acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii suceveni au distribuit conducătorilor de biciclete şi mopede peste 150 de veste reflectorizante şi au promovat recomandări preventive. Totodată, în paralel au fost derulate şi acţiuni operative în trafic, fiind sancţionaţi pentru diverse abateri peste 120 de biciclişti şi conducători de mopede.

Poliția Județeană Suceava informează că în contextul derulării campaniei ,,Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, s-a dispus intensificarea acţiunilor de prevenire şi combatere a evenimentelor rutiere cu implicarea biciclştilor, pe lângă acţiunile operative în teren fiind desfăşurate şi activităţi de informare şi responsabilizare a participanţilor la trafic.

”Pentru combaterea nerespectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice a bicicliștilor, în zilele de 5 și 6 aprilie a.c. în intervalul orar 15.00-21.00, Serviciul Rutier Suceava a organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia combaterea nerespectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice a bicicliștilor.

Au fost aplicate 121 de sancţiuni contravenţionale bicicliştilor şi mopediştilor, în valoare de 22.765 lei.

De asemenea, au fost reţinute patru permise de conducere şi un certificat de înmatriculare.

Totodată, au fost constate şi trei infracţiuni – toate conducere sub influenţa băuturilor alcoolice”, arată IPJ Suceava într-un comunicat de presă.

 

Sursa citată mai precizează că în paralel, poliţiştii de prevenire din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii dar şi poliţiştii Serviciului Rutier au desfăşurat  activităţi  preventive în special pe raza localităţilor Plopeni, Salcea, Dumbrăveni şi pe raza municipiului Suceava. Au fost distribuite materiale preventive tinerilor identificaţi pe drumurile publice conducând biciclete.

”Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii Serviciului Rutier au oferit  bicicliştilor peste 150 de veste reflectorizante dar şi alte materiale preventive. S-au purtat discuţii cu bicicliştii şi mopediştii în vederea conştientizării acestora cu privire la pericolele la care se expun nerespectând legislaţia rutieră”, menționează Poliția Suceava.

Pentru siguranţa circulaţiei cu bicicletele, poliţiştii reamintesc următoarele:

  • Pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.

  • Se recomandă ca bicicliştii să poarte cască de protecţie şi elemente reflectorizante.

  • Bicicleta trebuie să fie prevăzută cu sistem de frânare eficient, sistem funcţional de direcţie, elemente reflectorizante.

  • Bicicliştii trebuie să cunoască şi să respecte regulile rutiere. (Irina Lițu)


Intră acum și în grupul de