Trei masini tamponate din cauza unui sofer beat


Intră acum și în grupul de

Un sucevean neatent si baut la volan a provocat o tamponare pe strada B-dul 1 Mai din municipiul Suceava. Potrivit IPJ Suceava, marti, la ora 18.00, A. George, de 35 de ani, localnic, posesor al permisului de conducere categoria „B” din anul 2000, în timp ce conducea autoturismul marca Skoda, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului marca Ford Focus condus regulamentar de A. Constantin, de 30 de ani, din municipiul Suceava. Dupa impact, autoturismul  Ford Focus a patruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu auto marca Audi 80 condus de catre B. Florin de 37 de ani din municipiul Falticeni. Acesta din urma a fost accidentat , deplasându-se singur la spital, unde i s-a stabilit diagnosticul „plaga contuza în regiunea fronto-parietala dreapta si o entorsa coloana cervicala”, necesitând pentru vindecare  circa 10-12 zile de îngrijiri medicale.

Conducatorii auto purtau centura de siguranta, au fost testati cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,05 în cazul lui A. George si negativ la ceilalti doi soferi, dupa care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.


Intră acum și în grupul de