Intră acum și în grupul de
Presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, secretarul general al partidului, Titus Corlatean si vicepresedintele Victor Ponta, îi vor lansa, sâmbata, la Suceava, pe candidatii PSD în alegerile locale din acest an. Presedintele organizatiei judetene Suceava a PSD, Gavril Mîrza, a declarat într-o conferinta de presa, ca cei trei lideri ai PSD vor participa la lansarea candidatilor PSD din judet, care se va desfasura în municipiul Suceava, dupa care vor fi prezenti la actiuni similare în localitatile Falticeni, unde va fi lansat Sabin Ghilea si la Malini, unde va fi lansat Petru Nistor.
Reamintim ca Adrian Nastase si-a anuntat, în 2004, candidatura la presedintia României, chiar la Malini, iar în aceasta comuna PSD a obtinut cele mai mari scoruri electorale din judet si din tara.
PSD va merge în alegerile din judetul Suceava cu sloganul „Faptele vorbesc. Vorbesc de bine!”, iar candidatul la functia de presedinte al CJ Suceava, Gavril Mîrza, va avea sloganul „Vorbele zboara. Faptele lui Mîrza ramân!”.
Intră acum și în grupul de