Angela Zarojanu vrea decenta si respect din partea celor ce lipesc afise electorale


Intră acum și în grupul de

Presedintele organizatiei municipale PNL Suceava, Angela Zarojanu, a declarat luni, ca lipirea afiselor electorale a ajuns sa fie un fel de „lupta de strada”. Zarojanu, care este candidatul liberalilor la functia de primar al Sucevei a spus ca aceste gesturi se transforma în acte de huliganism si a facut un apel catre femeile din celelalte partide sucevene sa intervina pentru a stopa acest fenomen. Angela Zarojanu a precizat într-o conferinta de presa, ca daca la PNL, cei care lipesc afise sunt, în general tineri, la alte partide, de astfel de actiuni se ocupa persoane „dubioase, certate cu legea”, care ameninta si chiar au furat afise ale liberalilor. Aceasta a solicitat, în calitate de femeie si de mama, femeilor din celelalte partide politice sa protejeze tinerii implicati în campania electorala, astfel încât acestia sa nu fie antrenati în acte de huliganism.  

Si vicepresedintele PNL Suceava, Mihai Aurel Steiciuc, a punctat la capitolul identitate a „huliganilor”, explicând ca cei care nu respecta legea si în ceea ce priveste afisajul electoral sunt de fapt reprezentantii PD-L Suceava. Acesta a spus ca acestia se conduc dupa principiul „Ceilalti sa respecte legea, noi suntem de la PD-L”. Mihai Aurel Steiciuc a subliniat ca modul în care PD-L „sfideaza legea” este exemplificator pentru stilul pe care îl va impune acest partid în conditiile în care va ajunge la guvernare. Vicepresedintele considera ca prin acest tip de mesaj, prin care cei din PD-L sunt deasupra legii, „se strica o generatie întreaga”, în conditiile în care tineri din acest partid ameninta pe toata lumea, inclusiv fizic. „Solicitam oamenilor responsabili sa asigure respectarea normelor stabilite de societate”, a mai spus Mihai Aurel Steiciuc.


Intră acum și în grupul de