Intră acum și în grupul de
Parinti, cadre didactice, reprezentanti ai administratiei locale, ai ISJ si IPJ Suceava au participat joi, la debutul Zilelor Scolii cu clasele I-VIII nr. 1 din Suceava, care vor cuprinde multiple actiuni ce se vor desfasura, timp de trei zile, sub genericul “Reusim împreuna!”.
Directorul Scolii cu clasele I-VIII nr. 1 Suceava, Tamara Brutaru, a spus ca se acorda o mare atentie parteneriatului familie – scoala – comunitate pentru o mai buna dezvoltare a copiilor si pentru ca acestia sa se poata integra mai usor într-o societate în continua schimbare.
Brutaru a spus ca în toamna acestui an se împlinesc 45 de ani de activitate în Scoala nr. 1 din Suceava, amintindu-i pe directorii si cadrele didactice care au contribuit prin eforturile lor la cresterea prestigiului acestei unitati de învatamânt.
Directorul Scolii nr. 1 Suceava a mai spus ca va fi continuata misiunea scolii de a deveni lider educational pentru populatia scolara cu vârste cuprinse între 8 si 14 ani din municipiul Suceava prin asigurarea calitatii educatiei si dezvoltarea dimensiunii europene a acesteia.
Ea a subliniat ca pe parcursul întregii zile de joi au fost organizate actiuni în care au fost implicati si parintii elevilor acestei scoli, inclusiv o întrunire a fostilor elevi ai scolii.
În cursul zilei de vineri vor avea loc mai multe actiuni dedicate Zilei Europei, dar si o reuniune a coordonatorilor de proiecte si programe educative din zona Sucevei intitulata “Parintii –primii profesori ai copilului”, la care vor participa 60 de consilieri educativi din judet.
Zilele Scolii nr.1 din Suceava se încheie sâmbata, cu o Olimpiada a celor mici, respectiv cu cea de-a II-a editie a Concursului Interjudetean de Matematica “Viitorii olimpici”, la care vor participa 80 de elevi ai claselor a IV-a din judetele Botosani, Iasi, Neamt si Suceava.
Prezent la aceste manifestari, viceprimarul Sucevei, Angela Zarojanu, a spus ca deviza sub care se desfasoara aceste Zile ale Scolii cu clasele I-VIII nr.1 Suceava ar trebui sa fie a tuturor celor care îsi iubesc copiii foarte mult, respectiv parinti, cadre didactice, autoritati locale, care prin actiunile lor sa creeze cele mai bune conditii elevilor.
Zarojanu a spus ca administratia locala si-a facut datoria implicându-se în asigurarea conditiilor necesare desfasurarii activitatii scolilor sucevene, aratând ca acest lucru a fost posibil si datorita sprijinului pe care actualul ministru al Educatiei, Cristian Adomnitei, l-a acordat învatamântului sucevean si scolilor, în special.
Inspectorul scolar general adjunct al judetului Suceava, Vasile Monacu, a spus ca daca legatura scoala – societate functioneaza mereu, daca exista colaborare între institutia scolara si oamenii cetatii care au legatura cu scoala, atunci si rezultatele activitatii educationale sunt favorabile.
Monacu a apreciat ca Scoala nr.1 Suceava dispune de un colectiv de cadre didactice foarte bun, iar acest lucru se reflecta si în rezultatele obtinute de elevii si absolventii acestei unitati de învatamânt.
Un alt participant la aceasta manifestare, scriitoarea suceveana Angela Furtuna, fosta eleva a Scolii nr. 1 Suceava, a invitat parintii sa-si trimita copiii la programul pe care Biblioteca Judeteana “I.G Sbiera” îl va derula pe parcursul vacantei, respectiv “Scoala de vara”, unde elevii vor putea participa la vizionarea unor filme, documentare, întâlniri cu scriitori, la momente culturale de socializare, astfel încât sa ajunga sa îndrageasca adevaratele valori culturale si “sa se întoarca si la carte”.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat ca scoala a fost pentru administratie o prioritate în perioada 2004 – 2008, aratând ca desi “nu s-au facut minuni”, totusi foarte multe unitati de învatamânt “s-au schimbat la fata”.
Lungu a spus ca în ultimii patru ani s-au alocat unitatilor scolare, din surse proprii, fonduri în valoare de 5 milioane de euro, dar si prin fonduri de la Guvern. El a aratat ca administratia locala asigura conditii administrative pentru realizarea performantelor scolare, subliniind, la rândul sau, importanta parteneriatului scoala – familie – comunitate – administratie.
Intră acum și în grupul de