Intră acum și în grupul de
Aflata într-o criza fara precedent, Progresul Bucuresti trece prin una dintre cele mai negre perioade din istorie. Retrogradati anul trecut de pe prima scena a fotbalului românesc, „bancarii” se lupta în acest sezon în subsolul clasamentului din Liga a II-a. Mai mult, cunoscuta ca una dintre cele mai „curate” echipe din tara noastra, fosta FC National ar fi apelat la un blat pentru a evita retrogradarea în esalonul al treilea.
Potrivit cotidianului Evenimentul Zilei, meciul cu pricina a avut loc miercuri, în etapa cu numarul 30 din Seria I a Ligii a II. Anuntul este facut chiar de antrenorulul adversarilor din acea partida, Dunarea Galati. În final, totul s-a terminat cu bine, tentativa de blat fiind dejucata si întâlnirea terminându-se cu o remiza, 1-1.
Tehnicianul de pe malul Dunarii arata cu degetul înspre Adrian Teodorescu, personaj controversat renumit pentru aranjarea partidelor din ligile inferioare ale fotbalului românesc. „Marti seara, în jurul orei 22.30, Adrian Teodorescu l-a contactat pe jucatorul nostru, Marius Neculai. I-a spus sa mai gaseasca înca trei coechipieri dispusi sa nu-si apere corect sansele la meciul cu Progresul. Urma sa-l sune din nou în ziua meciului, la prânz. A sunat, însa jucatorul nu i-a raspuns si s-a hotarât sa-mi destainuie tot. Eu am contactat Procuratura si FRF, pentru a semnala cazul”, a declarat Auras Brasoveanu.
Mai mult, antrenorul Dunarii sustine ca în spatele acestei tentative de blat s-ar fi aflat mafia pariurilor. „Am auzit ca s-au pariat miliarde pe jocul asta. Pe 12 mai o sa fie o Adunare Generala a FRF si o sa ridicam problema mafiei pariurilor. E posibil ca Teodorescu sa fie implicat în chestiunea pariurilor”, a mai spus Auras Brasoveanu.
Intră acum și în grupul de