Un șofer beat a lovit cu autoutilitara o mașina parcată în fața unui supermarket din Putna

Un bărbat de 33 de ani, din comuna Bosanci, s-a ales cu dosar penal după s-a urcat băut la volan și a lovit cu autoutilitara o mașină parcată în fața unui supermarket din Putna.

Potrivit Poliției Județene Suceava, duminică, în jurul orei 15.00,  în timp ce acţiona pe raza comunei Putna, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Rădăuți, a fost sesizat despre producerea unei tamponări, fără victime, în fața unui supermarket din localitate.

”Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că, în timp ce efectua manevra de depășire a unui autoturism staționat pe partea dreaptă, un bărbat de 33 de ani, din comuna Bosanci, ce conducea o autoutilitară, nu a păstrat o distanță laterală suficientă față de acesta, acroșându-l și provocând pagube materiale.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, informează sursa citată.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

 

loading...