Organizatorii de mese festive – verificati de inspectorii OJPC

Pentru ca a început „sezonul nuntilor”, OJPC Suceava a organizat o serie de actiuni de control la operatorii economici care presteaza servicii de organizare evenimente festive. În luna mai, pâna în prezent, au fost verificate 6 firme cu acest obiect de activitate, urmarindu-se legalitatea functionarii operatorului economic prestator de servicii de organizari evenimente, existenta listei cu tarifele practicate pentru serviciile prestate, existenta contractului de prestari servicii încheiat cu consumatorii, continutul contractului încheiat cu consumatorii, eliberarea documentelor fiscale pentru serviciul prestat.

 

„În urma controlului efectuat  s-a constatat ca cele mai multe abateri vizeaza informarea consumatorilor cu privire la tarifele serviciilor prestate, depistându-se ambiguitati în formulare. Spre exemplu, la serviciul organizare masa de fructe nu se specifica daca tariful reprezinta costul integral al serviciului, fructe+manopera sau numai manopera. Acelasi lucru s-a constatat si la realizarea aranjamentelor florale, nespecificându-se daca tariful se refera numai la manopera sau nu”, a declarat Elena Oanea, seful OJPC Suceava.

Aceasta a mai precizat ca în contractul de furnizare a serviciului, se prevad ca posibilitati de reziliere a acestuia de catre consumatori numai în conditii de FORTA MAJORA (razboi, calamitati naturale, restrictii legale). „Am considerat ca este necesara completarea acestui capitol si cu alte situatii neprevazute sau dramatice, deces, îmbolnavire grava atestata medical, impunând operatorilor completarea contractului si cu astfel de clauze”, a mentionat Elena Oanea, adaugând ca operatorii economici au fost sanctionati deocamdata cu avertismente, urmând ca ulterior sa fie verificati din nou pentru a vedea daca au respectat masurile impuse de inspectorii OJPC Suceava.

Pe lista OJPC urmeaza controalele privind firmele care tiparesc invitatii pentru evenimente festive si florariile de pe raza judetului Suceava.