Doi șoferi răniți grav într-un accident în care au fost implicate două mașini și o autoutilitară


Intră acum și în grupul de

Trei persoane au fost rănite, din care două grav, într-un accident produs marți dimineață în localitatea suceveană Cornu Luncii.

Potrivit Poliției Județene Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E, în localitatea Cornu Luncii, un tânăr de 27 de ani, din județul Iași, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara condusă regulamentar de un bărbat de 73 de ani, din județul Neamț.

”După impact, autoturismul  condus de tânărul de 27 de ani s-a rotit, fiind acroșat de autoturismul condus de o tânără de 25 de ani din județul Iași, care circula în aceeași direcție de mers.

În urma accidentului, a rezultat rănirea gravă a conducătorilor auto de 27 și de 73 de ani și rănirea ușoară a unei femei de 62 de ani din județul Neamț, pasageră în autoutilitara condusă de bărbatul de 73 de ani”, informează sursa citată.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural, mai precizează Poliția Suceava.


Intră acum și în grupul de