Recurs la istorie si Romania de astazi


Intră acum și în grupul de

Este bine sa comemoram eroii acestei tari, personalitatile care au luptat si au lasat o urma în scurta trecere prin demersul numit „viata”, personalitati care au însemnat ceva pentru noi cei de astazi si care prin modelul lor de comportament au transmis un mesaj peste generatii si decenii!

Atunci când nu dorim sau nu reusim sa tragem concluzii urmare a lectiilor pe care le ofera istoria, întotdeauna va exista riscul sa repetam erorile facute în trecut, chiar daca erorile pe care le facem astazi, ca simpli cetateni si/sau decidenti în diverse contexte organizationale, se vor rasfrânge abia „mâine” asupra copiilor nostri, asupra generatiilor care vor urma dupa noi!

O astfel de lectie ne-a transmis peste decenii omul politic si patriotul care se numeste Gheorghe Flondor, din acest colt al României numit Bucovina, adica din Nord-Estul României. Este bine, credem noi, sa nu ignoram aceasta lectie si s-o încadram corect în contextul social, politic al României de astazi, membra a Uniunii Europene.

Gheorghe Flondor s-a nascut la 31 august 1892 la Roman, a decedat la 26 aprilie 1976 la Bucuresti; a fost un om politic român, care a detinut functia de Rezident Regal al Tinutului Sucevei în perioada 7 februarie 1939 – 23 septembrie 1940. Dupa absolvirea Facultatii de Drept, parte la Bucuresti, parte la Viena, el este mobilizat în armata austro-ungara. Participa la luptele de pe frontul din Serbia, unde unitatea sa (Regimentul 14 Dragoni) a suferit pierderi grave. Între anii 1915 si 1917 lupta pe frontul rusesc si este înaintat la gradul de sublocotenent. Pentru merite deosebite a fost decorat cu înalte distinctii militare: „Medalia de argint” clasa I si a II-a cu „Signum Laudis” si „Crucea de Merit” clasa a II-a. 

În anul 1923 intra în activitatea politica, înscriindu-se în Partidul National Liberal, la sugestia si recomandarea lui Ion Nistor. Ulterior, a fost ales ca deputat de Radauti în Parlamentul României (1927-1939) si apoi senator PNL de Radauti (1935-1937). În anul 1939 este numit în functia de Rezident Regal al Tinutului Sucevei (cu resedinta la Cernauti). Programul formulat de Gheorghe Flondor si prezentat cu prilejul instalarii sale ca rezident regal prevedea:

ridicarea nivelului de trai al taranimii greu încercate economic la acel moment;
pastrarea ordinii publice, în contextul amenintarilor tot mai agresive din doua directii: miscarea legionara ultranationalista si antisemita, precum si activismul bolsevic importat de peste granita, din fosta U.R.S.S.

Dupa parasirea Bucovinei de Nord, Gheorghe Flondor se retrage din orice activitate politica si se stabileste în orasul Sibiu. Regimul comunist instaurat în România la acel moment (1950) îl va pune la stâlpul infamiei pentru vina de a fi fost rezident regal, cât si în calitate de patriot ce a aparat interesele românilor din Bucovina. În anul 1952 a fost arestat, fiind judecat si condamnat de catre Tribunalul Militar al Regiunii a II-a la 10 ani temnita grea într-un proces public din anul 1956. Cu prilejul procesului, un numar de 12 cetateni români de etnie evreiasca din orasul Siret s-au prezentat la Notariatul de Stat al fostului raion Siret, regiunea Suceava, si au semnat o declaratie în care afirmau ca “în timpul prigoanei rasiale, [Gheorghe Flondor] a avut o atitudine corecta, democratica si binevoitoare fata de populatia evreiasca, venindu-i în ajutor în momente critice în legatura cu prigoana rasiala împotriva evreilor de catre autoritatile fasciste.” Tribunalul nu a tinut cont însa de aceasta declaratie. El este eliberat din închisoare în anul 1964, fiind deja un om în vârsta si suferind fizic. În plus, pe lânga faptul ca nu mai poseda nimic ca avere, primeste si interdictia de a se stabili la ultimele sale rude aflate în viata, la Bucuresti; el a fost trimis dupa eliberare cu domiciliul fortat în Baragan. Gheorghe Flondor a încetat din viata la data de 26 aprilie 1976 în Bucuresti. 

În scurta schita invocata anterior am reusit, credem, sa creionam trasaturile unei personalitati  de exceptie care a fost si om politic si patriot, deopotriva, care a ramas întotdeauna un MARE OM, UN MARE CARACTER, O MARE CONSTIINTA, un model comportamental de exceptie. Este demn de remarcat ca, pe parcursul ultimilor ani, conducerea Partidului National Liberal, prin intermediul a diverse personalitati, a facut eforturi permanente pentru reabilitarea morala si juridica a celui care a fost Gheorghe Flondor. Urmare a unui recurs în anulare, Înalta Curte de Casatie si Justitie a României a reabilitat definitiv memoria patriotului liberal Gheorghe Flondor.

Urmare a unor eforturi cumulate, inclusiv în plan financiar (Fundatia Culturala Pro Bucovina, Societatea pentru Cultura Româneasca „Mihai Eminescu” din Cernauti, Asociatia Culturala Flondor din Radauti, Ziarul „Clopotul Bucovinei”, profesorul Ioan Mihai Pânzaru etc.) în ziua de astazi 23 mai 2008, orele 12, la Radauti în zona aleelor în care se afla bustul altor personalitati ale culturii/istoriei românesti, a fost dezvelit si sfintit un bust de bronz în memoria celui care a fost Gheorghe Flondor. În mod normal, într-o societate bazata pe logica/ratiune, într-o societate bazata pe respect fata de valori, momentul inaugural invocat anterior ar fi trebuit sa ramâna oarecum unic, neconexat la realitatile cotidiene. 

Totusi, traversam astazi o perioada electorala, o perioada bulversata/marcata prin mesaje confuze, publice, promovate de anumite personalitati politice, inclusiv la nivelul central al PD-L; în acest moment se degaja tot mai frecvent riscul unor rupturi/fragmentari sociale, motiv pentru care ne vedem obligati, oarecum involuntar, sa conectam istoria de „ieri” cu istoria de „azi”. Aceasta impune sa amintim de incidentul incredibil ce a avut loc între domnul Deputat PD-L – Aurel Olarean, incident ce s-a consumat între domnia sa, aflat în ipostaza de candidat la primaria Radauti, si tânarul Romeo Galan, fiul lui Constantin Galan, candidat PNL la aceeasi primarie din Radauti; în esenta, domnul Olarean l-a atacat fizic pe tânarul Galan. Nu vom insista asupra incidentului în sine, deoarece el a fost preluat deja de catre presa/media locala (http://www.news-bucovina.ro/pages/posts/deputatul-pd-l-aurel-olarean-recidiveaza-cu-scandalurile6266.php?g=4), însa apreciem ca cel putin doua aspecte merita un minimum de atentie.

Involuntar, de la recursul la istoria mai „veche” a României ajungem la istoria României post decembriste, la personajele politice care ne-au condus destinele, au decis în numele nostru, influentând astfel nu numai destinul nostru, dar si al copiilor nostri, al generatiilor ce vor urma dupa noi. Când vom ajunge oare la o stare de normalitate în societatea româneasca? Când vom întelege ca familia si societatea sunt doi factori esentiali de modelare a tinerei generatii? 

Primul aspect ce merita accentuat deriva din faptul ca tânarul Romeo Galan, în vârsta de 28 de ani urmeaza sa se casatoreasca religios mâine 25 mai, anul curent, la Sucevita. Survin în mod automat, credem noi, multiple întrebari: Ce mesaje transmit oamenii politici pentru generatia de mâine? Este sau nu competitia electorala si un model de comportament? Ce înteleg si cum reactioneaza tinerii ce vor vota pentru prima data pe 1 iunie, anul curent? 

Al doilea aspect ce merita reliefat este dat de faptul ca domnul Deputat PD-L Aurel Olarean a mai fost implicat, în luna august 2005 într-un incident absolut similar, când a agresat/arestat trei politisti din Radauti, i-a somat sa coboare din masina, le-a cerut sa stea cu mâinile ridicate pe un gard etc. etc.; presa nationala/locala a scris pagini întregi despre acest incident, însa domnul Olarean este bine sanatos si viseaza a deveni Primar de Radauti. Cum se explica aceasta stare de fapt? Dupa opinia noastra se explica prin aceea ca se întâmpla frecvent sa nu reactionam, cu totii, suficient de ferm, ca suntem mult prea îngaduitori cu modelele de comportament pe care le impunem decidentilor de astazi. În acelasi sens, este de amintit gestul incalificabil (gest la care vom reveni imediat!) al domnului Gheorghe Flutur (si Theodor Stolojan), coleg cu domnul Aurel Olarean, întrucât ambii afiseaza atitudini de „mici dictatori”; ambii transmit în societate un „model” preluat/copiat de la vârful piramidei organizationale. 

Accentuam ideea ca ignorarea „lectiilor” pe care le ofera istoria mai „veche” sau mai „recenta” este la fel de periculoasa pentru România, ca si pentru oricare alta tara membra UE. Una dintre „lectiile” de acest tip, relativ mai recenta, s-a consumat acum câtiva ani în Austria, membra UE, si este legata de numele politicianului Jorg Haider si cariera acestuia. Astfel, este binecunoscut faptul ca dl. Haider si partidul sau (Partidul Libertatii din Austria) au avut în decursul timpului simpatii/tendinte neo-naziste pentru care însa natiunea austriaca a fost obligata sa plateasca în anul 2000 un anumit pret în relatiile cu celelalte tari occidentale. Dl. Haider a fost în mai multe rânduri Guvernator (Presedinte) al regiunii Carinthia din Sudul Austriei, iar în anul 2000 a reusit sa ajunga la guvernare  ca sef al Partidului Libertatii si ca membru al unei coalitii politice. Luând act de situatia survenita în Austria la acel moment, toate celelalte 14 state membre UE au adoptat o atitudine de izolare a lui J. Haider , cât si de „sanctionare” formala si informala a Guvernului condus de Schussel, însa implicit de sanctionare  si a Austriei! Este greu de estimat pretul pe care a trebuit sa îl plateasca Austria în anul 2000 pentru gafele/tendintele dlui Haider, iar acest pret nu poate fi cuantificat într-o suma oarecare de bani. Este însa suficient sa spunem ca guvernele celorlalte 14 tari membre UE au decis sa înceteze orice cooperare cu Austria si sa instituie un „cordon sanitar” fata de coalitia guvernamentala aflata atunci la putere în Austria. În final, la sfârsitul anului 2000, J. Haider a fost nevoit sa se retraga atât din guvern cât si din fruntea Partidului Libertatii. Care este explicatia de fond a situatiei invocate? Explicatia este data de faptul ca Haider si Austria au trebuit sa plateasca un „pret” pentru anumite simpatii ale lui Haider fata de ideile socialismului nationalist (el a facut în 1991 o remarca favorabila fata de politicile de angajare a fortei de munca, politici la care a recurs Germania nazista în anii 1930!). Asadar, pentru o simpla remarca  a lui Haider, o simpla comparatie/similitudine între Austria anului 1991 cu unele „instrumente” la care a recurs Germania nazista în anii 1930, a fost nevoie ca o tara întreaga si o natiune sa plateasca un anumit „pret”!  

Din nou, suntem fortati sa punem fata în fata realitati trecute cu situatii actuale, suntem fortati sa „pendulam” între recursul la istorie si România de astazi; aceasta întrucât realitatile de astazi sunt greu de definit! Recursul la istorie, pentru România si/sau oricare alta tara europeana, însa este extrem de benefic întrucât lectiile pe care le ofera istoria sunt aceleasi, indiferent de natiune, cultura sau doctrina politica. 

Semnalam o situatie cu totul deosebita survenita la nivelul judetului Suceava, situatie cauzata de unele atitudini/tendinte manifestate de dl. Gheorghe Flutur si dl. Theodor Stolojan în ziua de 3 mai 2008, satul Bucsoaia, comuna Frasin, judetul Suceava, cu ocazia unui discurs tinut de dl. Flutur la acel moment. Va informam ca, prin discursul sau, dl. Flutur a facut referire la un eveniment din comuna Frasin din 1937 (în urma cu 71 de ani) , iar prin invocarea unui anume Sidorovici  si a Regelui Carol II el a facut o conexiune cel putin „ciudata” între momentul de atunci (regimul instituit de Carol II si Frontul Renasterii Nationale) si situatia actuala din România anului 2008. Evident, eroarea si/sau gafa comisa de dl. Flutur a fost imediat „sanctionata” de catre toata presa/media locala, cât si de catre  o parte din cetatenii judetului Suceava; în presa locala au aparut imediat comunicate în care dnii Flutur si Stolojan sunt acuzati în mod explicit de neo-nazism/fascism. Întrucât, dupa opinia noastra, subiectul invocat este, prin natura lui, unul extrem de sensibil/delicat în Europa anului 2008, PNL Suceava a emis un comunicat de presa mai moderat în ziua de vineri, 9 mai a.c. ; idea de baza a declaratiei domnului Flutur se regaseste în materialul  electronic ce poate fi accesat pe http://www.youtube.com/watch?v=VCB_DgbfKNw 

Este nevoie, credem noi, ca dl. Gh. Flutur sa explice cetatenilor din România anumite aspecte legate de motivatia domniei sale atunci când, printr-un discurs public la Bucsoaia (Frasin), a facut o conexiune explicita între România anului 2008 si România anului 1937, între situatia de acum si situatia pe care a impus-o Regele Carol II si Comandantul Sidorovici. Reamintim cetatenilor din judetul Suceava/România ca anterior dl. Flutur a declarat, tot public, ca va face din judetul Suceava o „regiune autonoma”. Regiune autonoma în ce sens? În plus, dl. Flutur a declarat public ca va fi un fel de „Prim-ministru” al judetului Suceava, întrucât oricum este pregatit sa fie mai mult decât un ministru! Se identifica, poate, domnul Gh. Flutur, în calitate de membru al clasei politice din România, cu ipostaza domnului Jorg Haider din Austria anului 1991? Se considera sau nu, domnul Gh. Flutur, un „nou Haider” în varianta româneasca? Va recurge sau nu, domnul Gh. Flutur, la orice instrumente/mijloace pentru a obtine o pozitie politica, indiferent de pretul pe care va trebui sa îl platim cu totii ulterior?

Asadar identificam o afinitate evidenta, o apropiere de modele de comportament îndeosebi între domnul Deputat Aurel Olarean si domnul Senator Gh. Flutur, atât prin ceea ce declara cât si prin atitudini/fapte induse în societatea româneasca.

În speranta ca modelele de comportament induse de domnul Deputat Aurel Olarean si domnul Senator Gheorghe Flutur vor fi condamnate de presa/media, dar si de cetateni prin atitudinea lor, am îndraznit sa semnalam public aspectele invocate!

Care va fi pozitia/situatia României în Europa Occidentala a urmatorilor ani? 

Prof. univ. dr. Aurel Burciu, responsabil cu presa,

BIROUL POLITIC TERITORIAL SUCEAVA


Intră acum și în grupul de