O autoutilitară încărcată cu lemn a luat foc pe DN 17, la Ciumârna. Alte două mașini au fost cuprinse de flăcări la Fălticeni și Costâna, în minivacanța de Rusalii


Intră acum și în grupul de

O autoutilitară încărcată cu lemn a luat foc miercuri seara, pe raza satului Ciumârna, pe DN17, la Km 31+500, cel mai probabil din cauza efectului termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect.

Potrivit ISU ”Bucovina” Suceava, pentru localizarea şi lichidarea incendiului au intervenit cu trei autospeciale militarii Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu angajaţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vatra Moldoviţei.

”La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la nivelul compartimentului motor, existând pericolul de propagare la întregul autovehicul şi la încărcătura acestuia.

Nu s-au înregistrat victime”, arată sursa citată.

În incendiu au ars elemente combustibile ale instalaţiei electrice şi din compartimentul motor şi izolaţia termică a cabinei. S-au degradat alte instalaţii aferente motorului.

Incendiul, anunțat prin 112 la ora 21:05, a fost lichidat la ora 22:20, iar pompierii au salvat ansamblul compus din autoutilitară şi remorca acesteia, precum şi încărcătura aferentă (circa 48 mc de lemn).

în minivacanța de Rusalii, pompierii suceveni s-au mai confruntat cu două incendii la autoturisme.

Astfel, militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit, sâmbătă dimineață, cu o autospecială pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism, parcat pe strada Nufărului, din municipiul Fălticeni.

FOTO: Arhivă

”La sosirea echipajului, maşina ardea în totalitate, fără pericol de propagare.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric cu izolaţia deteriorată”, informează ISU Suceava.

Nu s-au înregistrat victime, iar incendiul a fost lichidat după o oră de la anunțare.

Tot sâmbătă, militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu o autospecială pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism, în satul Costâna, comuna Todireşti.

”La sosirea echipajului, autoturismul era în afara părţii carosabile, iar incendiul se manifesta la nivelul compartimentului motor, cu degajări mari de fum.

Nu s-au înregistrat victime”, informează ISU Suceava.

În incendiu au ars elemente combustibile din compartimentul motor şi grila din plastic şi s-a degradat capota maşinii.

”Flăcările au izbucnit în zona motorului, cel mai probabil prin efect termic, din cauza neprotejării termice corespunzătoare”, menționează sursa citată.

Incendiul, anunțat prin 112 la ora 11:38, a fost lichidat la ora 12:10, iar pompierii au salvat restul autoturismului.


Intră acum și în grupul de