Tânăr băut și fără permis, care conducea o motocicletă neînmatriculată, prins de polițiști după o urmărire de 5 kilometri prin Horodnic de Sus


Intră acum și în grupul de

Un tânăr băut și fără permis din comuna Boroaia, care conducea o motocicletă neînmatriculată, a fost prins de polițiști după o urmărire de 5 kilometri prin comuna Horodnic de Sus.

Potrivit Poliției Județene Suceava, luni, seară  în timp ce acționa pe raza comunei Horodnic de Sus, o patrulă din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea a efectuat semnal regulamentar de oprire unei motociclete care nu avea aplicată plăcuța cu numărul de înmatriculare, însă conducătorul acesteia nu s-a conformat și a continuat deplasarea, iar după circa 5 km, a abandonat motocicleta și a fugit spre o zonă împădurită, însă a fost prins de poliţişti şi identificat în persoana unui tânăr de 19 ani din comuna Boroaia.

”În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar motocicleta nu figurează ca fiind înmatriculată.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind sancționat contravențional”, a informat sursa citată.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.


Intră acum și în grupul de