Intră acum și în grupul de
O disputa între cumnati a ajuns motiv de cercetare pentru politistii din Voitinel. Potrivit IPJ Suceava, joi, la orele 00.40, V. Liviu, de 18 ani, din comuna Voitinel, a sesizat Politia prin 112 despre faptul ca în timp ce se deplasa spre domiciliu, a fost deposedat prin violenta de un telefon mobil si suma de 170 lei, autor fiind cumnatul sau, C. Vasile, de 25 ani, din aceeasi localitate.
Politistii au demarat cercetarile, astfel au aflat ca în seara de 28.05.a.c., tânarul a consumat bauturi alcoolice pe raza localitatii împreuna cu prietenul sau B. Liviu, iar în jurul orelor 00.30, în timp ce se deplasau spre domiciliu, s-au întâlnit cu C. Vasile care se afla într-o autoutilitara împreuna cu alte doua persoane si care i-a invitat pe cei doi sa urce si sa mearga la un bar din centrul comunei, pentru a mai continua sa consume bauturi alcoolice.
Pe timpul deplasarii, C. Vasile i-a cerut lui V. Liviu telefonul mobil pentru a asculta niste muzica, dar pentru ca se afla într-o stare avansata de ebrietate, a scapat telefonul sub scaunul masinii si nu l-a mai cautat, acesta fiind gasit pe parcursul cercetarilor si restituit partii vatamate. La coborârea din autovehicul, V. Liviu a fost întrebat de C. Vasile daca nu are sa-i împrumute niste bani, iar acesta a scos din portmoneu suma de 55 lei, însa i-a spus cumnatului sau ca are bani, dar nu vrea sa-i dea pentru ca i-a mai împrumutat anterior bani si nu i-a restituit. Atunci, C. Vasile a luat banii din mâna lui V. Liviu fara a folosi violenta, s-a urcat în autovehicul si a plecat.
Politistii îl cerceteaza pe C. Vasile pentru furt calificat, iar V. Liviu, cel care a reclamat, a fost sanctionat contraventional.
Intră acum și în grupul de