O Dacie si un Chevrolet au ajuns intr-o groapa de 3 metri


Intră acum și în grupul de

Doua autoturisme au ajuns miercuri noapte într-o groapa de aproape 3 metri, datorita neatentiei soferilor. Cele doua masini, o Dacie si un Chevrolet, au fost scoase din mini-prapastie dupa aproape 4 ore de chinuri. Din fericire, soferii celor doua autoturisme si un pasager aflat în Dacie au scapat doar cu rani usoare si cu o sperietura zdravana.

 
Cele doua masini au ajuns într-un sant de pe DN 17 de pe raza comunei Stroiesti.

Aici, muncitorii care se ocupau cu refacerea drumului, efectuau lucrari de reabilitare a unui podet care traverseaza calea rutiera. Peste zi, acestia au finalizat lucrarile pe un tronson de mers si au schimbat indicatoarele rutiere pentru celalalt sens. Acest lucru nu a fost bagat de seama de soferii a doua autoturisme, care, datorita vitezei excesive, nu au mai putut evita groapa si au aterizat direct în ea.

Primul ghinionist a fost soferul unei Dacii, care împreuna cu o alta persoana de sex masculin se întorcea catre casa. Chiar daca lucrarea era semnalizata corespunzator, soferul nu a mai reusit sa opreasca masina la timp si a plonjat direct în groapa proaspat sapata.

La o diferenta de doua ore, un Chevrolet de culoare rosie a plonjat în acelasi loc, alaturi de Dacie.

Si de aceasta data, soferul a scapat cu rani usoare datorita deschiderii la timp a air-bag-urilor.

 

Pentru scoaterea autoturismelor din groapa, echipele de pompieri si descarcerare s-au chinuit aproape 4 ore.

În urma verificarii cu alcooltestul, ambii soferi au dovedit ca nu consumasera bauturi alcoolice.

Chiar daca nu s-au înregistrat victime omenesti, cele doua masini au fost serios avariate.

 


Intră acum și în grupul de