Doi copilasi raniti intr-un accident din cauza neatentiei tatalui


Intră acum și în grupul de

Doi copilasi s-au ales cu traumatisme în urma impactului masinii conduse de tatal acestora si un alt autoturism. Potrivit IPJ Suceava, joi, la ora 14.40, pe DN 2 în municipiul Suceava, D. Danut, de 40 ani, localnic, posesor al permisului de conducere categoria „B” din anul 1993, în timp ce conducea autoturismul marca Audi A6, a încercat efectuarea manevrei de depasire, iar când a realizat ca nu este posibil, a încercat revenirea pe banda de mers, intrând în coliziune cu autoturismul marca VW Golf condus de catre C. Gheorghe, de 31 ani din comuna Granicesti.

Impactul dintre cele doua autoturisme s-a soldat cu vatamarea corporala a doi minori, care se aflau pe bancheta din spate – D. S. de 4 ani si D. M. de 6 ani, care au fost transportati la spital si au nevoie de o saptamâna de îngrijiri medicale.

Soferii au fost testati cu aparatul etilotest (rezultat negativ), dupa care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.


Intră acum și în grupul de