Synevo a solicitat Spitalului Judetean majorarea pretului cu 20 la suta la analizele efectuate


Intră acum și în grupul de

Desi cheltuielile pentru analizele medicale efectuate Spitalului Judetean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava de catre Synevo au crescut de la un an la altul, firma a solicitat unitatii spitalicesti majorarea cu 20 la suta a pretului. Facând o comparatie între cheltuielile cu analizele medicale pe parcursul primelor 5 luni ale anului trecut si cele din acest an, a reiesit o diferenta totala de 182.596 lei, a mentionat purtatorul de cuvânt al Spitalului Judetean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Tiberiu Bradatan. Acesta a precizat ca anul acesta, în medie, lunar, spitalul judetean a cheltuit 220.000 lei în primele 5 luni, iar pe perioada similara a anului trecut, media lunara era de 180-190.000 lei.

„Preturile la analize nu s-au modificat de 4 ani, însa cheltuielile au crescut cam cu 10 la suta”, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinte de presa, Tiberiu Bradatan. Acesta a explicat ca aceasta crestere a cheltuielilor se datoreaza largirii paletei de analize recomandate de medicii din spitalul judetean pentru o diagnosticare cât mai precisa. „S-au recoltat mai multe analize, o paleta cât mai mare pentru acuratetea diagnosticului”, a afirmat dr. Bradatan.

Referindu-se la solicitarea Synevo, purtatorul de cuvânt al unitatii medicale sucevene a mentionat ca „s-a luat act, conducerea a facut o serie de calcule si va cauta o cale de mijloc” în urma negocierilor. Tiberiu Bradatan a precizat ca firma Synevo a argumentat solicitarea mentionând, printre altele, cresterea preturilor la reactivi, dar si majorarea cheltuielilor cu personalul.

„În aceste conditii, medicii din spital vor recomanda mai putine analize”, a spus dr. Bradatan, adaugând ca fiecare sectie îsi va propune un barem de baterii de analize standard si doar daca afectiunile asociate pun în pericol sanatatea pacientului, se vor prescrie si alte analize necesare.

          


Intră acum și în grupul de