Acasă Actualitate Cele peste 160 de tone de ciment nefolosit la reconstrucția caselor afectate...

Cele peste 160 de tone de ciment nefolosit la reconstrucția caselor afectate de inundațiile din 2008 constituie în continuare o problemă pentru autoritățile sucevene


Intră acum și în grupul de

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a reluat demersurile pentru a diminua cantitățile de ciment și var care au rămas nefolosite  la reconstrucția caselor afectate de inundațiile din 2008, dar că acțiunea nu s-a finalizat.

Într-un raport al CJSU Suceava privind activitățile din primele șase luni ale acestui an se arată că deşi s-au reluat demersurile pentru scăderea cimentului şi varului aflat la CJSU din anul 2008, încă nu s-a reuşit finalizarea activităţii.

În luna ianuarie 2013 Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră atrăgea atenţia autorităţilor sucevene că după inundaţiile din 2008 la sediul Poliţiei de Frontieră Rădăuţi a fost depozitată o cantitate de 160.500 de kilograme de ciment, care s-a degradat şi afectează spaţiile instituţiei.



În aceste condiţii, Consiliul Judeţean Suceava a înfiinţat o comisie de anchetă care a stabilit că cimentul respectiv aparţine ANL, nu Prefecturii sau CJ Suceava.

 Şeful comisiei de anchetă, Ilie Niță, vicepreşedintele CJ Suceava din acea perioadă, a arătat că cele 160,5 tone de ciment care au rămas depozitate la sediul Poliţiei de Frontieră din Rădăuţi nu au mai fost ridicate de primarii din comunele Arbore (138 de tone), Bălcăuţi ( 7,5 tone) şi Cacica (15 tone), întrucât casele afectate nu au mai fost refăcute. “Cimentul a rămas în custodie acolo. E degradat şi pietrificat”, a spus Niţă.

Deputatul sucevean Alexandru Băişanu, care era prefect când s-au produs inundaţiile din 2008, a explicat că în 2008, Prefectura Suceava a făcut doar demersurile ca aceste materiale să ajungă la familiile afectate de inundaţii, dar că unii primari nu s-au preocupat să preia aceste cantităţi.

El a arătat că în 2008 trei primari din judeţul Suceava, care imediat după inundaţii, au arătat că au de reconstruit o mulţime de case au primit aceste materiale, dar că nu le-au mai folosit. “Au primit aceste materiale, le-au fost aduse sub nas, numai că domniile lor nu le-au mai ridicat”, a spus Băişanu.

 El a explicat că Primăria Arbore nu a ridicat 138 de tone de ciment pentru că primarul de atunci, Ionel Hrâncescu, membru PDL, nu a mai vrut să ridice casele pentru că beneficiarii erau romi. “El ar putea fi acuzat nu doar de distrugerea bunurilor, cât şi de rasism”, a spus atunci Băişanu.

El  a mai arătat că 7,5 tone de ciment  nu au fost ridicate de primarul PSD Vasile Ursachi din comuna Bălcăuţi, iar alte 15 tone de ciment nu au fost preluate de primarul PDL al comunei Cacica. “Îi fac vinovaţi pe aceşti oameni de incompetenţă, de rea-voinţă şi de subminarea, până la urmă, a intereselor oamenilor pe care îi reprezentau în acel moment”, a afirmat Băişanu.

El a mai spus că toţi prefecţii care i-au urmat în funcţie au făcut toate demersurile pentru ca aceste materiale să fie ridicate de la sediul Poliţiei de Frontieră din Rădăuţi.

Peste şapte mii de gospodării din judeţul Suceava au fost afectate de inundaţiile din 2008, iar 200 de case distruse de ape au fost reconstruite, alte câteva mii fiind reparate. Materialele de construcţii au fost alocate de Guvern. (N.B.)


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version