Fotbal : Betis Sevilla il vrea pe Dorin Goian


Intră acum și în grupul de

Clubul Betis Sevilla s-a aratat interesat de serviciile internationalului român legitimat la Steaua, Dorin Goian. Antrenorul gruparii spaniole, Paco Chaparro, a primit informatii despre fundasul sucevean, de la Iulian Filipescu, fost jucator la Betis, informeaza cotidianul Diario de Sevilla.

Antrenorul Paco Chaparro si conducerea clubului Betis Sevilla îl prefera pentru postul de fundas central pentru sezonul viitor pe Dorin Goian pentru ca este un aparator cu experienta care poate sa întareasca sistemul defensiv.

Tehnicianul a discutat despre “Goe” cu Iulian Filipescu, care a evoluat la Betis Sevilla între 1999 si 2003, fostul international recomandându-l pe actualul jucator al Stelei, conform cotidianului spaniol.

Betis Sevilla a mai fost interesata de Dorin Goian si în perioada de transferuri din iarna, însa tranzactia nu s-a putut realiza din cauza sumei de sase milioane de euro cerute atunci de clubul Steaua. Conducerea clubului a dorit sa-l transfere apoi pe colegul lui Goian de la Steaua, fundasul Ionut Rada, însa antrenorul Chaparro nu a fost de acord, conform “Diario de Noticias”.

De serviciile lui Goian mai sunt interesate gruparile germane Werder Bremen si VfB Stuttgart, italienii de la Lazio si formatia engleza Aston Villa, informeaza ziarul spaniol.
Antrenorul Paco Chaparro doreste sa semneze un contract cu unul dintre cei doi mijlocasi camerunezi, M’Bia sau Emana, de suma cu care va fi realizat unul din aceste doua transferuri depinzând si trecerea lui Goian la Betis Sevilla. 


Intră acum și în grupul de