O soferita vitezomana a ajuns la spital

Din cauza vitezei, o tânara soferita a ajuns la spital, dupa ce s-a izbit într-un autoturism. Potrivit IPJ Suceava, marti, la ora 8.23, pe DJ 291 A, în interiorul comunei Zvorîstea, H. Cristina, în vârsta de 26 ani, localnica, în timp ce conducea autoturismul marca VW Passat, datorita neadaptarii vitezei la conditiile de drum, într-o curba la dreapta a patruns pe contrasens, izbindu-se frontal de autospeciala Renault, condusa regulamentar de I. Ionel de 51 ani, din localitate.

Soferita vitezomana a fost accidentata, fiind transportata la spital, unde i s-a stabilit diagnosticul: ,,politraumatism prin accident auto, contuzie abdominala si a bazinului”, necesitând pentru vindecare  circa 10-15 zile de îngrijiri medicale.

Conducatorii auto purtau centura de siguranta, au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, dupa care li s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.