Zona de Agrement Tătărași va fi dată în folosință pe 1 octombrie

Primarul Suceavei, Ion Lungu, a anunțat, marți, că lucrările la Zona de Agrement Tătărași vor fi finalizate în luna septembrie, astfel încât la data de 1 octombrie să fie inaugurată prima zonă de agrement din municipiu.

Ion Lungu a precizat, în cadrul comandamentului săptămânal ce urmărește desfășurarea proiectelor de investiții din municipiul reședință de județ, că proiectul cu privire la amenajarea zonei de agrement nu poate fi modificat și nu se poate realiza un nou teren de tenis în locul terenului de mini-golf.

Totodată, primarul Sucevei a cerut constructorului să respecte licitația și să aducă componentele pentru terenul de mini-golf.

„Nu se poate modifica proiectul. El așa a fost gândit și licitat. Sunt terenuri de sport, dar nu este o bază sportivă, ci este o zonă de agrement. Constructorul trebuie să se mobilizeze și să aducă echipamentele pentru terenul de mini-golf”, a spus primarul Ion Lungu.

El a menționat că problema legată de finanțarea proiectului a fost rezolvată, Primăria având aprobarea de a folosi banii din creditul de 10 milioane de lei contractat în 2016, la CEC Bank, pentru realizarea lucrărilor la zona de agrement Tătărași.

„Cel târziu la data de 1 octombrie vrem, și sper că așa va fi, să inaugurăm prima zonă de agrement din orașul nostru. Eu zic că va ieși o zonă de agrement destul de plăcută”, a precizat Ion Lungu.

Totodată, edilul-șef al Sucevei a mai arătat că zona de agrement ar trebui administrată de o firmă privată, explicând că gestionarea acestui obiectiv nu se poate face de Primărie.

„Trebuie să ne gândim cum administrăm această zonă de agrement. Ea va fi predată în patrimoniul domeniului public, dar ca formă de administrare, ne vom gândi, poate vom face o concesionare, altfel Primăria ar trebui să angajeze o armată de oameni care să se ocupe de această zonă de agrement”, a mai spus primarul Ion Lungu.

 

Zona de agrement Tărărași este realizată de firma botoșăneană Victor Construct, lucrările fiind pe o suprafaţă de 75.250 mp.

(Mihaela Tcaciuc)