Sferturi de finala : Calificare in premiera pentru Turcia


Intră acum și în grupul de

Turcia – Croatia 0 – 0 (1 – 1, 4 – 2, dupa penaltiuri)

Turcia s-a calificat în premiera în semifinalele Campionatului European, dupa ce a trecut vineri, în extremis, la loteria penaltiurilor, de nationala Croatiei. Trupa pregatita de Fatih Terim a avut din nou o revenire de senzatie, cu gol marcat în ultima secunda a prelungirilor, si va întâlni miercuri, în penultimul act al competitiei, Germania.

Prima repriza din partida gazduita de Stadionul “Ernst Happel” din Viena nu a avut rimt, miza calificarii punându-si amprenta asupra ambelor

 echipe. Jocul s-a dezamortit abia în minutul 19, când Modric a patruns pe partea stânga, a centrat excelent în fata portii, dar Olic a sutat de la 5 metri în transversala. Nationala semilunei a replicat în minutul 38, prin Mehmet Topal, care a trimis puternic de la 30 de metri, dar balonul a ratat de putin poarta aparata de Pletikosa si repriza întâi se încheie fara gol, cu cele doua echipe datoare în ceea ce priveste fotbalul.

Croatii au revenit mult mai decisi de la vestiare si au fost la conducerea jocului în partea secunda. Rustu le-a dat emotii turcilor în doua rânduri, dar Olic si Kranjcar nu au stiut sa profite de indeciziile portarului turc. Elevii lui Slaven Bilic au fortat deschiderea scorului în ultimele cinci minute, însa goalkeeperul turc si-a revenit si a parat excelent loviturile libere executate de Srna si sutul trimis din apropiere de Olic.

Cursul jocului avea sa se schimbe odata cu startul prelungirilor, când Fatih Terim îsi arunca echipa în atac si Tuncay iese la rampa în doua rânduri. Mai întâi, în minutul 94 a driblat tot ce a întâlnit în cale, dar sutul sau din unghi a fost scos de Pletikosa, pentru ca în minutul 102 mingea trimisa de la distanta de acelasi Tuncay sa treaca putin pe lânga bara.

Cu doua minute înainte de fluierul de final a prelungirilor, Rustu a iesit hazardat si i-a permis lui Modric sa centreze catre nou-intratul Klasnic care i-a facut pe croati sa viseze deja la semifinale. Turcii se încapatâneaza sa creada în sansa lor pâna în ultima clipa si miracolul a aparut în minutul 122, când centralul Roberto Rosetti se pregatea sa fluiere sfârsitul meciului. Dintr-un carambol, mingea a ajuns în careul croatilor, de unde Semih Senturk a lovit naucitor si a trimis meciul la loviturile de departajare.

La penaltiuri, turcii au executat perfect, în timp ce croatii au ratat prin Luka Modric, Rakitic si Mladen Petric, si nationala semilunei se pregateste sa întâlneasca Germania.


Intră acum și în grupul de