Intră acum și în grupul de
Seful Comisariatului Judetean al Garzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, a anuntat ca unitatea a încheiat actiunea de control privind gestionarea deseurilor din acumulatori auto, la agentii economici care pun în vânzare aceste produse. „ Au fost controlate 12 societati comerciale, constatându-se ca 6 dintre acestea au spatii special amenajate, iar la 5, spatiile nu corespundeau normelor de mediu. Au fost date 3 sanctiuni cu avertisment si dispuse un numar de 16 masuri pe care firmele trebuie sa le duca la îndeplinire”, a declarat Constantin Harasim. Acesta a apreciat ca sistemul functioneaza la nivelul judetului, dar exista mici probleme punctuale.
Comisarul sef de mediu a precizat ca firmele ce comercializeaza acumulatori auto trebuie sa detina spatii special amenajate pentru a respecta circuitul acestor produse. Acesta a mentionat ca agentii economici trebuie sa detina platforme betonate, împrejmuite si acoperite, cu cuve speciale, care sa preia eventualele scurgeri. „Acesti acumulatori contin plumb, un element periculos”, a afirmat Constantin Harasim, adaugând ca în aceste spatii se depoziteaza acumulatorii auto uzati pe care posesorii de autoturisme trebuie sa îi aduca atunci când achizitioneaza altii noi. „Când se cumpara un acumulator nou, posesorului de autoturism i se ia o garantie de 10%, care îi este înapoiata daca aduce bateria uzata a masinii. În cazul în care nu o aduce, cei 10% intra în contabilitatea firmei, fiind apoi returnati la fondul de rezerva”, a mai precizat seful Comisariatului Judetean al Garzii de Mediu Suceava.
Intră acum și în grupul de