Fosta echipa din CJ a lui Gavril Mirza incepe „sa dea bir cu fugitii”

Directorul executiv al Consiliului Judetean Suceava, Petru Stirbu, s-a pensionat începând de la 1 iulie, gestul sau survenind la putin timp dupa ce institutia a fost „câstigata” de Gheorghe Flutur (PD-L). Petru Stirbu a fost una dintre persoanele cheie în cadrul CJ Suceava, pe perioada „domniei” de trei mandate a presedintelui Gavril Mîrza (PSD) fiind consilierul acestuia. Petru Stirbu a fost în numeroase rânduri acuzat de cei din PD-L de faptul ca a blocat „cu buna stiinta dezvoltarea judetului”, cele mai multe critici primind odata cu  implementarea mega-proiectului „Suceava – utilitati si mediu la standarde europene”. Odata cu Petru Stirbu si-a mai anuntat pensionarea si fostul director economic a CJ, Doina Blaj, care a fost în ultima perioada directorul economic al ECOTERM Gaz, firma care pune în practica mega-proiectul mentionat anterior.  

Noul presedinte al CJ Suceava, a declarat marti presei, ca în perioada urmatoare vor exista o serie de „reorganizari” si de punere în acord a vointei lui Gheorghe Flutur cu personalul deja existent în Consiliu. Acesta a spus ca „voi face si ceva reorganizari si vom scoate la concurs postul de director economic al CJ”. Persoana care ocupa acest post o facea cu titlu de interimat, fiind detasata pe o perioada determinata pentru acest fotoliu. „Ne organizam foarte repede pe prioritatile Consiliului Judetean”, a tinut sa mai spuna Gheorghe Flutur.