Conducerile CJ Suceava şi SJU Suceava au convenit începerea procedurilor pentru acreditarea SJU Suceava ca spital clinic


Intră acum și în grupul de

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, că împreună cu conducerea SJU Suceava s-a convenit începerea procedurilor pentru acreditarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava ca spital clinic.

Flutur a spus într-o conferinţă de presă că SJU Suceava întruneşte condiţiile privind dotarea, numărul de secţii, iar în spital sunt medici care au doctorate în medicină.

El a mai spus că Universitatea “Ştefan cel Mare” are două programe de studii de licenţă Kinetoterapie şi Nutriţie şi dietetică, programe ce ar urma să fie acreditate pînă cursul lunii martie 2018.

Flutur a precizat că în discuţiile cu conducerea USV s-a avansat ideea solicitării înfiinţării a două noi programe de studii de licenţă în domeniul medicinei, respectiv tehnică dentară şi pregătirea asistenţilor medicali cu studii superioare.

“Sunt chestiuni care ar consolida şi ar dezvolta şi perspectiva Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava, dar şi relaţia cu spitalul şi dorinţa noastră ca SJU Suceava să devină spital clinic universitar”, a spus Flutur.

El a precizat că USV doreşte să dezvolte şi programe de studiu de masterat în domeniul sănătăţii.


Intră acum și în grupul de