Acțiune în forță a Poliției Suceava: Zeci de percheziții și descinderi în urma cărora au fost depistați 40 de suspecți și un urmărit internațional


Intră acum și în grupul de

Poliția Județeană Suceava a acționat în forță, în ultimele cinci zile, iar peste 200 de poliţişti au făcut 20 de percheziţii şi descinderi în zone şi locuri de interes pentru identificarea autorilor mai multor cauze penale, adminstrarea de material probator şi recuperarea unor prejudicii.

Potrivit Poliției Județene Suceava, în acesată perioadă poliţiştii au identificat 40 de autori de infracţiuni şi au depistat o persoană urmărită la nivel internaţional încă din luna noiembrie 2016.

Astfel, poliţiştii au acţionat pe toate liniile  intensificând activităţile investigative şi de cercetare penală atât în cauzele cu violenţă, cât şi în ceea ce priveşte furturile, braconajul şi infracţionalitatea asociată, contrabanda.

În urma acțiunii șapte persoane au fost introduse în arestul IPJ Suceava fiind reţinute de poliţişti, faţă de alte 10 fiind dispuse măsura preventivă a controlului judiciar.

Sursa citată arată că în cursul zilei de vineri, în continuarea cercetărilor efectuate privind braconajul comis în noaptea de 23/24.08. 2017, pe raza comunei Cârlibaba, au fost puse în aplicare nouă mandate de percheziţie domiciliară, emise de către Judecătoria Vatra Dornei, activitate ce s-a desfășurat pe raza localității Borșa, jud. Maramureș, la care au participat polițiști din cadrul IPJ Suceava, sprijiniți de polițiști din cadrul IPJ Maramureş.

Cu această ocazie au fost identificate și ridicate mai multe mijloace materiale de probă, constând în: muniție, accesorii și componente specifice vânătorii, un trofeu, circa 4 kg de carne posibil vânat și stații emise-recepție.

În acest dosar au fost dispuse expertize fizico-chimice şi bio-criminalistice, urmând ca în perioada următoare să fie dispusă şi o expertiză balistică.

 În urma consultării cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei s-a stabilit ca în funcţie de rezultatul acestor expertize să fie dispuse măsuri procesuale, urmând a raporta de urmare.

De asemenea, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de un suspect de 32 de ani şi s-a dispus extinderea urmăririi penale pentru încă doi suspecți, de 36 ani și, de 31 ani, ambii din orașul maramureșean Borșa pentru „nerespectarea regimului armelor și munițiilor” și „braconaj”.

De asemenea, sâmbătă, Serviciul Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase Suceava a organizat o acţiune de verificare a deţinătorilor de armament şi muniţii letale/neletale, fiind desfăşurate trei descinderi poliţieneşti în trei locaţii de pe raza comunei Marginea şi din Fălticeni și au fost întocmite 3 dosare penale privind săvârșirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fiind ridicate de la trei persoane 2 pistoale cu gaze și 1 pistol cu aer comprimat, deţinute fără respectarea condiţiilor de legalitate.

Un alt caz soluționat de polițiști a fost cel al furtului unui autoturism.

Astfel, în 29 august la Secția 14 Poliție Rurală Vama s-a prezentat  o femeie de 33 ani, din municipiul brașovean Codlea, care a sesizat faptul că persoane necunoscute  i-au sustras un autoturism.

În  urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată a doua zi, fiind un bărbat de 35 de ani din comuna Vatra Moldoviţei.

 Existând date şi informaţii că vehiculul se află ascuns într-o anexă a curţii s-a solicitat şi s-a obţinut din partea instanţei de judecată o autorizaţie de percheziţie la domiciliul persoanei bănuite. În aceste condiții, joi, polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Vama, în baza mandatului de percheziție domiciliară emis de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința bărbatului de 35 de ani, fiind identificat şi recuperat autoturismul sustras.

Față de bărabtul de 35 de ani s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunii de „furt”.

Un alt caz de furt, semnalat vineri  la Poliția orașului Salcea, de o localnică de 23 de ani, care a spus că i s-au furat bani din locuință a fost investigat de polițiști care au stabilit că, profitând de neglijența victimei, care a lăsat ușile de acces în imobil neasigurate și a plecat la serviciu, în intervalul orar 05.30.-14.00,  persoane necunoscute au pătruns în interior și au sustras suma de 1.900 de euro.

În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, autorul furtului a fost identificat ca fiind un localnic de 44 de ani. Poliţiştii au descins la locuinţa acestuia, fiind recuperată întreaga sumă de 1900 euro.

Prejudiciul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii furt calificat, ce va fi soluționat procedural.

 

O altă acțiune a fost legată de un caz de contrabandă depistat de polițiștii din Marginea. Un echipaj din cadrul Poliției Rurale Marginea, a oprit pentru control pe DN 17A, pe raza comunei Sucevița, o autoutilitară condusă de un tânăr de 26 ani din oraşul Vicovu de Sus, în interiorul acesteia fiind depistate 9.882 pachete țigarete de contrabandă.

În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, s-a dispus efectuarea in continuare a urmăririi penale față de tânărul de 26 de ani, iar prin ordonanță s-a dispus reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „contrabandă în forma calificată”, ulterior instanţa emiţând şi mandat de arestare pentru 30 de zile. În acest caz s-a instituit şi sechestru asupra autoutilitarei în valoare de cca.3.000 euro.

 

Poliția Suceava mai arată că vineri au fost continuate cercetările referitor la sesizarea prin SNUAU 112 făcută la 24 august , de către un bărabt din orașul Frasin, cu privire la faptul că membrii unei familii au pătruns în curtea locuinței sale și au distrus mai multe geamuri de la casă.

Astfel, în urma administrării probatoriului, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și ulterior punerea în mișcare a acțiunii penale, față de 3 inculpați cu vârste cuprinse între 19 şi 44 de ani, toți din localitate, pentru comiterea infracţiunilor de „violare de domiciliu”, „amenințare” „distrugere” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”.

În continuare, în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal și pentru prevenirea săvârșirii unor alte infracțiuni, în concret pentru împiedicarea inculpaților de a influența victimele și a comite noi infracțiuni îndreptate împotriva acestora, s-a propus de către organele de poliție luarea măsurii controlului judiciar față de inculpați.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului și-a însușit propunerea formulată de organele de poliție și a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o durată de 45 zile, iar după definitivarea cercetărilor se va dispune procedural.

Într-un alt caz sesizat Poliţiei Liteni prin care se reclama că doi soţi de 32 ani şi de 29 ani, localnici, au fost loviţi cu obiecte contondente de către vecinii lor, de 42 ani şi de 35 ani, ambii din aceeași localitate, pe drumul din apropierea locuinţei lor, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de „lovirea sau alte violenţe”.

În contexul verificărilor efectuate și a activităților investigativ operative, la data de 31.08.2017, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul de 42 de ani și cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. De asemenea, prin ordonanță s-a dispus reținerea acestuia şi introducerea în arestul IPJ Suceava.


Intră acum și în grupul de