Sute de controale ale inspectorilor sanitari suceveni în luna august fiind vizate mai multe domenii de la alimente, la cosmetice, biocide, turism sau factorii de mediu

Un număr de 725 de controale au fost efectuate în cursul lunii august de inspectorii sanitari suceveni în urma cărora au fost aplicate 6 avertismente şi 16 amenzi, fiind soluţionate, totodată, şi 19 sesizări adresate autorităţilor sanitare.

Inspectorul şef al Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Suceava, medicul epidemiolog Dinu Florin Sădean, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă că în luna august au fost efectuate 725 de controale între care 218 în domeniul alimentelor, 25 în turism, 127 privind factorii de mediu, 3 în domeniul medicinei muncii, 77 de controale în domeniul cosmeticelor, 204 controale în domeniul produselor biocide, 60 de controale la unităţi sanitare din judeţ, 70 în domeniul deşeurilor periculoase.

Sădean a spus că în aceeaşi perioadă au fost soluţionate 19 sesizări şi au fost efectuate  15 acţiuni de îndrumare şi consultanţă.

El a precizat că în luna august au fost aplicate şase avertismente şi 16 amenzi în valoare totală de 15 100 de lei.

(Liliana Bujdei)