A fost infiintat Fondul de Garantare pentru Certificatele de Depozit pentru producatorii de cereale si produse oleaginoase


Intră acum și în grupul de

Executivul a adoptat, în ultima sedinta, printr-o Hotarâre de Guvern, cadrul legal pentru înfiintarea Fondului de Garantare pentru Certificatele de Depozit, care se adreseaza în special producatorilor de cereale si produse oleaginoase, a declarat prim-ministrul Calin Popescu-Tariceanu, într-un briefing de presa.

„Dam astfel posibilitatea producatorilor de a-si stoca produsele si a le vinde nu imediat ce au fost recoltate, când exista o presiune foarte mare, iar preturile sunt mici, ci a le vinde la momentul pe care îl considera ei optim, când pretul este mai convenabil. Este o masura care instituie un mecanism suplimentar de piata în domeniul agriculturii, care permite producatorilor sa beneficieze într-o masura  mai mare de eforturile pe care le fac si sa realizeze profituri mai consistente”, a afirmat prim-ministrul.

Seful Executivului a adaugat ca statutul privind Fondul de Garantare a fost agreat cu reprezentantii din piata de profil, cu care Ministerul Agriculturii a avut consultari în prealabil.

Dupa constituire, Fondul va acoperi între 10-20 la suta din valoarea totala a certificatelor de depozit emise, în termen de maxim 6 luni. Detinatorii certificatului de depozit indisponibil vor primi din partea Fondului contravaloarea semintelor de consum specificate în certificatul de depozit, calculata la pretul pietei, la data restituirii semintelor de consum.

Certificatele de depozit au o valabilitate de maxim 12 luni de la data emiterii acestora.

Contravaloarea certificatelor de depozit indisponibile, calculata la pretul pietei, va fi stabilita de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR). În termen de 30 zile de la data stabilirii pierderilor, Fondul va despagubi deponentii si/sau creditorii.

Implementarea sistemului certificatelor de depozit ofera posibilitatea producatorilor agricoli sa-si tranzactioneze semintele de consum pe piata si sa utilizeze certificatele de depozit drept gaj la contractarea unui credit.


Intră acum și în grupul de