O tânără de 16 ani a ajuns la spital după ce s-a dezechilibrat și a căzut dintr-o autoutilitară, la Valea Moldovei

O tânără de 16 ani, din comuna Valea Moldovei, a ajuns marți dimineață la spital, după ce s-a dezechilibrat și a căzut dintr-o autoutilitară.

Poliția Județeană a informat că marți, în jurul orei 08.30, în timp ce conducea autoutilitara pe DJ 177C, din comuna Valea Moldovei, un localnic de 34 de ani a transportat persoane în bena autoutilitarei, neluând măsuri corespunzătoare de asigurare a transportului şi de închidere a prelatei.

Astfel, în momentul efectuării unui viraj, o minoră de 16 ani, din localitate, ce se afla în bena autoutilitarei, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil.

„După incident, conducătorul auto a oprit autovehiculul, a coborât şi a purtat o discuţie cu minora, care a declarat faptul că nu a suferit leziuni, evenimentul rutier nefiind sesizat poliției”,  a precizat sursa citată.

Ulterior, în jurul orei 10.45, întrucât acuza dureri, minora s-a prezentat la spital, însoţită de mama sa, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii l-au testat pe șoferul autoutilitarei cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, și au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei”, ce va fi soluționat procedural.