Fotbal Cetatea : Cetatea isi mareste staff-ul tehnic


Intră acum și în grupul de

Conducerea Cetatii Suceava este interesata în ultimele zile de serviciile lui Ionut Podina, un fundas dreapta de 25 de ani care a evoluat ultima oara pentru formatia Unirea Dej. Jucatorul a devenit liber de contract dupa despartirea de formatia ardeleana si ar putea ajunge pe Areni „la pachet” cu Constantin Badan, ultimul fiind în discutii cu conducerea „galben-albastrilor” pentru preluarea functiei de antrenor cu portarii.

„Suntem în cautarea unui fundas dreapta, iar Podina poate reprezenta o solutie pentru acest post. Jucatorul va sustine probe de joc la echipa noastra la recomandarea lui Constantin Badan, caruia intentionam sa-i propunem un loc pe banca tehnica, având în vedere ca suntem în cautarea unui antrenor care sa se ocupe de pregatirea portarilor”, a precizat presedintele clubului sucevean, Dumitru Moldovan.

Constantin Badan este o cunostinta mai veche a publicului sucevean, el evoluând în tricoul formatiei locale la începutul anilor ’90. În ultimul sezon, Badan a aparat poarta celor de la Unirea Dej, echipa de care este decis sa se desparta dupa retrogradarea în Liga a III-a, în detrimentul unei cariere de antrenor.

Au renuntat la Pavel

Oficialii suceveni au renuntat la ideea achizitionarii mijlocasului Ionut Pavel, sosit în aceasta vara pe Areni sub forma de împrumut de la FC Vaslui. Jucatorul a parasit la finalul saptamânii trecute cantonamentul „galben-albastrilor”, fiind nemultumit oferta contractuala înaintata de gruparea de pe Areni. „Suma propusa de noi nu s-a ridicat la nivelul pretentiilor financiare afisate de jucator. Îmi pare rau, dar nu ne permitem sa oferit un contract foarte mare unui fotbalist care nu s-a consacrat pe nicaieri, iar Pavel nu a înteles acest lucru”, au motivat conducatorii Cetatii.

Bogdan Cotolan – cel de-al doilea jucator vasluian împrumutat la Cetatea – a semnat cu formatia suceveana un contract valabil pentru urmatorul sezon. De altfel, Cotolan este singurul jucator care a ajuns pe Areni la solicitarea expresa a tehnicianului Marian Pana.

Antrenorul principal a „galben-albastrilor” va lua în urmatoarele zile o decizie finala si în privinta pastrarii jucatorilor Irinel Ionescu, Aron Martin, Mircea Negru, Sorin Dragan si Denis Galeaschi, jucatori veniti în aceasta vara în probe la formatia suceveana.  

Cetatea – Steaua II, azi, ora 10.30, Stadion „Raraul”

Cetatea înfrunta în aceasta dimineata Steaua II, în cel de-al saptelea amical programat de formatia suceveana în pauza precompetitionala. La solicitarea gruparii steliste, jocul se va disputa pe Stadionul „Raraul” din Câmpulung Moldovenesc, acolo unde „ros-albastrii” efectueaza de câteva zile un stagiu montan de pregatire.

Desi evolueaza la nivelul Ligii a III-a, formatia secunda a clubului din Ghencea s-a întarit pe perioada actualului cantonament cu doua nume sonore de la prima echipa: Florin Lovin si Vasilica Cristocea, trimisi la satelitul Stelei în urma unor neîntelegeri cu conducerea clubului. Cei doi sunt asteptati în teren la partida de astazi cu Cetatea.

Programul jocurilor pe care trupa lui Marian Pana le va disputa pe parcursul acestei saptamâni cuprinde alte doua partide de  verificare în compania celor de la Poli Iasi, programate într-o dubla mansa, joi, cu începere de la ora 18, pe Areni, iar sâmbata, în Copou.

Cu acest prilej, conducerile celor doua cluburi moldave vor perfecta si împrumutul mijlocasului Alexandru Buhusi la gruparea de pe Areni.


Intră acum și în grupul de