Computerul tomograf al Spitalului judetean a primit autorizatie provizorie de functionare


Intră acum și în grupul de

Spitalul Judetean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a primit deja autorizatie provizorie de functionare pentru Computerul Tomograf (CT) din partea CNCAN, pâna la eliberarea celei definitive. Purtatorul de cuvânt al spitalului, dr. Tiberiu Bradatan, a declarat ca “aparatul poate fi folosit la capacitatea normala”, fiind efectuate toate probele, numai ca nu s-a încheiat instruirea personalului mediu. “O parte din personalul mediu e în concediu medical, de aceea trebuie vazut cum se vor suplini aceste absente. Speram ca în maximum doua saptamâni sa functioneze la capacitatea normala”, a declarat dr. Bradatan.  

Pâna atunci, tomografiile bolnavilor spitalului vor fi efectuate de catre Firma Explora Iasi, care are punct de lucru la Suceava, conform contractului încheiat de spital cu aceasta, contract care va înceta în momentul în care va fi pus în functiune CT-ul spitalului.

Computerul Tomograf este produs de firma General Electric si are 8 slide-uri, fiind la ora actuala cel mai performant computer tomograf din Suceava, în contextul în care cel de la Policlinica Bethesda Suceava are doar 4 slide-uri, iar cel de la Explora are 6 slide-uri. Numarul de slide-uri este important, întrucât cu cât numarul este mai mare, cu atât este mai mic timpul de expunere la radiatii a pacientilor.

Investigatiile la CT vor fi efectuate de catre cei trei medici radiologi cu competenta: Anca Girigan, Cristina Morariu si Liviu Ghebac.

Aparatul este achizitionat de catre Ministerul Sanatatii Publice.  


Intră acum și în grupul de