Șofer cu alcoolemie de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, surprins de radar cu 103 km/h în localitate, la Salcea

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Suceava, s-a ales cu dosar penal după ce a fost surprins de radar în timp ce conducea, fiind băut, cu 103 km/h în localitate, la Salcea.

Potrivit IPJ Suceava, marți după-amiază, în jurul orei 17, un echipaj de poliție a oprit pentru control pe raza orașului Salcea, autoturismul condus de un bărbat de 37 de ani din municipiul Suceava, înregistrat de aparatul radar în timp ce rula cu viteza de 103 km/h.

„Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat sursa citată.

Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

loading...