Autobuze electrice de capacitate redusă ar putea fi cumpărate de Primăria Suceava cu 1,2 milioane de franci elvețieni până în 7 septembrie 2019


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că municipalitatea suceveană va putea cumpăra autobuze de capacitate redusă în valoare de 1,2 milioane de franci elvețieni, bani care au fost economisiți de Primărie în proiectele cu finanțare elvețiană, dar că termenul limită este 7 septembrie 2019 când vor trebui să fie încheiate procedurile de selecție și livrare a autovehiculelor.

Municipalitatea suceveană a solicitat departamentului din Ministerul de Finanțe care se ocupă de proiectele cu finanțare elvețiană cât și părții elvețiene ca să fie prelungită perioada de decontare a fondurilor până la sfârșitul lunii august 2019 pentru ca achiziția să poată fi realizată.

„E un termen decent pentru realizarea achiziției de autobuze de capacitate mică”, a spus Lungu.

El a menționat că a fost informat că ultimul termen este 7 septembrie 2019.

„Acesta este termenul limită până la care se vor putea deconta banii la partea elvețiană”, a spus primarul.

El a menționat că și studiul de fezabilitate va putea fi suportat de partea elvețiană.

„Vom face imediat studiul de fezabilitate, vom intra în Consiliul Local pentru a începe procedurile”, a spus primarul.

 


Intră acum și în grupul de