Exploatatiile de orez ar putea limita efectele inundatiilor


Intră acum și în grupul de

Europarlamentarul PSD Catalin Nechifor, considera ca România va putea limita efectele inundatiilor în zonele unde exista cursuri de apa mai importante, prin înfiintarea de exploatatii de orez.

Nechifor a apreciat vineri, într-o conferinta de presa, ca tara noastra ar trebui sa investeasca foarte serios în realizarea de culturi de orez în zona Dunarii, a Prutului sau a Siretului care ar putea prelua socul inundatiilor, protejând astfel populatia si bunurile materiale. „S-a vazut ca inundatiile pot fi controlate daca s-ar crea astfel de exploatatii agricole în care orezul sa fie planta agricola cultivata reusind în acest fel sa scapam anumite localitati de presiunea apei pentru ca e foarte complicat de relocat localitati întregi de pe cursul râurilor. Cred ca România ar trebui sa investeasca foarte serios în astfel de exploatatii pentru a proteja localitatile. Este de preferat sa inunzi anumite terenuri agricole pregatite pentru cultura de orez. Cred ca ar fi o masura înteleapta din partea statului român”, a declarat eurodeputatul social-democrat.

Acesta a aratat ca propunere vine si pe fondul situatiei din agricultura româneasca, în special a cerealelor, care este foarte slaba în comparatie cu cea din tarile UE, productia medie agricola de cereale la hectar estimata pentru acest an în România fiind de 2,8 tone, cu mult sub media europeana estimata la 5,4 tone. Nechifor si-a exprimat îngrijorarea vizavi de aceasta situatie, aratând ca productia slaba la hectar ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru Guvern, Ministerul Agriculturii si pentru toti cei care lucreaza în agricultura. „Devine din ce în ce mai clar faptul ca agricultura nu mai poate functiona a asa cum functiona în urma cu 10-20 de ani când grâul, porumbul si cartoful erau cele mai utilizate în agricultura româneasca. E din ce în ce mai clar faptul ca trebuie sa ne reorientam catre alte culturi”, a mai precizat  europarlamentarul socialist sucevean.


Intră acum și în grupul de