Fostul secretat de stat Corneliu Popovici,fostul șef al FPS Suceava, Constantin Maierean și fostul primar din Frătăuții Noi, Constantin Galan, numiți în Consiliul de Administrație al ACET SA Suceava


Intră acum și în grupul de

Fostul secretar de stat în ministerul Turismului, Corneliu Popovici, președinte executiv al PMP Suceava, fostul șef al FPS Suceava, Constantin Maierean și fostul primar din Frătăuții Noi, Constantin Galan, au fost numiți, vineri, în Consiliul de Administrație al ACET SA Suceava.

Adunarea Generală a Acționarilor a ACET SA Suceava întrunită vineri a aprobat numirea ca administratori provizorii pe  Corneliu Popovici, Constantin Maierean și Constantin Galan, la propunerea președintelui Asociației Județene de Apă și Canalizare Suceava, Viorel Seredenciuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava.

Mandatul de administrator provizoriu este de patru luni și poate fi prelungit la maxim șase luni.

Pe perioada mandatului aceștia vor avea o indemnizație de circa 2500 de lei.

Președintele Asociației Județene de Apă și Canalizare, Viorel Seredenciuc, a explicat că cei trei au fost propuși pentru ocuparea funcției de administrator provizoriu de Consiliul Director al AJAC Suceava.

El a menționat că era necesară completarea Consiliului de Administrație al ACET SA  cu trei membri pentru ca acest consiliu să poată funcționa și să adopte decizii.

Potrivit lui Seredenciuc, în CA al ACET SA au fost selectați, de o firmă specializată, conform legislației privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, patru din cei șapte membri, în timp ce trei locuri nu au fost ocupate.

El a precizat că până la selecția celor trei membri în CA al ACET SA, pentru ca această structură să funcționeze, au fost numiți, provizoriu, trei administratori al căror mandat este de patru luni.

 


Intră acum și în grupul de