Amplă acțiune a polițiștilor suceveni în zona municipiului Suceava pentru identificarea șoferilor care fac depășiri nelegale, conduc vehicule sub influenţa băuturilor alcoolice sau cu viteză excesivă


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava, au desfăşurat joi și vineri o amplă acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră în municipiul Suceava dar şi în zona rurală arondată, iar la această  acţiune fiind cooptaţi şi poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi şi Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus, la acţiune participând peste 60 de poliţişti cu 28 de autospeciale de poliţie.

 

Acţiunea a fost organizată de joi la orele 14:00 până vineri dimineața la ora 6:00 fiind vizate principalele cauze generatoare de accidente grave, respectiv nerespectarea regimului legal de viteză, depăşirile neregulamentare şi consumul de alcool la volan.

Potrivit Poliției Județene Suceava, joi, până la ora 20:00 acţiunile au fost direcţionate în special pe drumurile naţionale şi europene pentru identificarea celor care conduc cu viteză excesivă, iar după orele 20:00 s-a acţionat în interiorul localităţilor pentru identificarea celor care conduc vehicule sub influenţa băuturilor alcoolice.

În această perioadă au fost verificate 343 de autovehicule identificate în trafic şi au fost testaţi cu aparatul etilotest 186 de conducători auto, au fost aplicate 193 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 81.210 de lei și au fost reţinute pentru diverse abateri la regimul rutier, în special pentru depăşiri neregulamentare şi viteză excesivă 18 permise de conducere.

De asemenea, au fost retrase 31 certificate de înmatriculare, iar în cadrul acţiunii au fost constatate 5 infracţiuni, toate la regimul rutier.

Poliția Suceava precizează că un tânăr de 21 ani din Capu Codrului a fost depistat, joi, în municipiul Suceava în timp ce conducea autoturismul cu număr de înregistrare  provizoriu, iar când a fost verificat s-a stabilit faptul că a fost atribuit altui autoturism. În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe dr. public a unui vehicul  cu numere false de înmatriculare”.

Tot joi un bărbat de 46 din Dărmăneşti,  a fost depistat în timp ce conducea autoturismul, având dreptul de conducere suspendat, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea sub influența alcoolului” și ”conducere cu permisul suspendat”.

În aceeași seară un bărbat  de 63 ani comuna Pătrăuţi, a fost depistat pe DJ. 209D pe raza comunei Mitocu Dragomirnei în timp ce conducea autoutilitara, având dreptul de conducere suspendat.

Și în acest caz s-a întocmit dosar ce cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Vineri dimineața, în jurul orelor 01:40,  un tânăr de 23 ani din comuna Arbore, a condus autoturismul pe D.J. 178, pe raza localităţii Botoşana, având o concentraţie alcoolică de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat .

În acest caz s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

De remarcat faptul că în urma derulării acţiunii de amploare nu au fost înregistrate evenimente rutiere în acesată zonă, activităţile urmând a fi continuate pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, notează Poliția Județeană Suceava.


Intră acum și în grupul de