Ministrul Vosganian estimeaza o crestere a PIB-ului pe cap de locuitor, in 2012, la 10.000 de euro


Intră acum și în grupul de

Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a declarat sâmbata, ca estimeaza o crestere a PIB-ului pe cap de locuitor, în 2012, la 10.000 de euro, ceea ce, în echivalent actual, ar însemna ca salariul mediu brut se va ridica la 3.000 de lei, iar pensia medie 1.250-1.300 de lei. De asemenea, seful comisiei care întocmeste programul de guvernare a mai spus ca se are în vedere apropierea din punct de vedere al dezvoltarii economice a judetelor tarii, în conditiile în care PIB-ul pe cap de locuitor în judetul Timis este 8.200 euro, iar la polul opus se afla judetul Botosani cu 3.200 euro.
 
”Tinta este sa ne apropiem de pozitia a saptea ca putere economica în Uniunea Europeana. Estimam ca PIB-ul va creste de la 135 miliarde euro, cât este în prezent, la 220 miliarde euro”, a spus ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian.
 
Potrivit acestuia, cresterea PIB este realizabila, având în vedere, printre altele, investitiile viitoare ale Guvernului, investitiile straine, fondurile europene ce vor fi accesate si majorarea capitalului sistemului bancar si a sistemului de asigurari. 
 
Vosganian a mai spus ca una din prioritati a programului de guvernare 2009-2012 este cresterea pâna la 6% din PIB a alocarilor catre infrastructura.
 
”Si alocarile catre sanatate vor creste. În mod normal, de la 4,5 % din PIB cât sunt în prezent, ar trebui sa creasca la 7%, cuprinzând aici însa atât contributia sectorului de stat, cât si cel privat”, a mentionat Vosganian.
 


Intră acum și în grupul de