Proaspatul deputat PD-L, Eugen Uricec, crede ca problema imunitatii parlamentarilor este una falsa


Intră acum și în grupul de

Proaspatul deputat PD-L de Suceava, Eugen Uricec, s-a pronuntat împotriva eliminarii imunitatii parlamentarilor. Eugen Uricec, care a fost validat în functie saptamâna trecuta, a spus într-o conferinta de presa, ca anuntul liderului PSD, Mircea Geoana, i s-a parut „surprinzator si incredibil”, mai ales ca Geoana a abordat acest subiect, dupa ce deputatii PSD au votat împotriva trimiterii în judecata a deputatilor Adrian Nastase si Miron Mitrea.  „Este un subiect care poate fi discutat, dar imunitatea trebuie sa ramâna. Parlamentarii din celelalte tari ale Uniunii Europene au imunitate. Pentru PSD mi se pare un subiect demagogic, electoral, ieftin”, a afirmat Eugen Uricec. „Reamintim ca saptamâna trecuta, PSD a pus interesul de partid mai presus de Justitie si ca domnul Geoana ramâne în aceeasi dimensiune a demagogiei si de necredibilitate.

Te faci o data de râs în urma votului pe care îl dai în Camera Deputatilor si a doua oara când vii tu si vorbesti despre eliminarea imunitatii”, s-a exprimat ironic parlamentarul sucevean. Din punctul sau de vedere, problema imunitatii parlamentarilor este una falsa, special creata pentru a mai scoate câteva puncte electorale.

 


Intră acum și în grupul de