Deputatul PSD, Mirela Adomnicai, isi contrazice seful de partid, spunand ca institutia imunitatii nu este „o inventie romaneasca”


Intră acum și în grupul de

 Deputatul social-democrat sucevean, Mirela Adomnicai, care este membru al Comisiei juridice a Camerei Deputatilor, s-a declarat pentru pastrarea imunitatii parlamentarilor, fiind astfel în contradictie cu seful sau de partid, Mircea Geoana, care a anuntat ca PSD va propune renuntarea integrala la imuntate pentru toti parlamentarii. Mihaela Adomnicai a spus luni, într-o conferinta de presa, ca imunitatea demnitarilor este necesara, aratând ca institutia imunitatii nu este „o inventie româneasca”. Aceasta a spus ca imunitatea demnitarilor este o institutie întâlnita în tarile europene civilizate si nu creaza piedici în calea actului de justitie. Deputatul sucevean a mai subliniat ca în cazul membrilor Guvernului, institutia imunitatii asigura si eficienta functionarii Executivului. Mirela Adomnicai a amintit ca imunitatea este acordata parlamentarilor pentru opiniile politice, membrilor Executivului pentru activitatea în functie, iar presedintele tarii are „imunitate totala”, aratând ca aceasta a fost dovedita în „cazul Mihaileanu”, când Traian Basescu s-a sustras urmarii penale pentru o casa dobândita în conditii destul de ciudate.  

Deputatul Mirela Adomnicai a precizat ca propunerea facuta de presedintele PSD, Mircea Geoana, nu a fost discutata în Departamentul juridic al partidului, unde se discuta de obicei propuneri pe teme juridice si ca, în aceasta situatie nu are argumente care au stat la baza propunerii. Aceasta a mai spus ca votul Parlamentului privind avizul pentru începerea urmaririi penale în cazul unui parlamentar pentru activitatea din perioada în care a îndeplinit functia de ministru este „un vot de natura politica”. Mirela Adomnicai a apreciat ca acest vot este de verificare prealabila privind existenta elementelor de încalcare a legii, aratând ca în cazurile Adrian Nastase si Miron Mitrea, Parchetul nu a adus elemente esentiale de încalcare a legii. „A fost un vot împotriva politizarii justitiei si a politiei politice”, a mai spus deputatul PSD, adaugând ca, în România, prezumtia de vinovatie este un principiu care nu mai functioneaza. Deputatul Adomnicai crede ca presiunea mediatica asupra subiectului privind avizul acordat în cazul cercetarii ministrilor care sunt parlamentari face parte dintr-o strategie mai larga, care sa sublinize lacune ale Constitutiei si sa sublinieze ca ar fi necesara revizuirea Constitutiei cu sporirea competentelor presedintelui tarii. 

 


Intră acum și în grupul de