Fotbal : Milan l-a luat pe Senderos de la Arsenal


Intră acum și în grupul de

AC Milan s-a abonat la jucatorii echipei care a eliminat-o din Liga Campionilor sezonul trecut! Dupa transferul francezului Mathieu Flamini, gruparea italiana l-a achizitionat luni pe Philippe Senderos. Elvetianul a fost împrumutat pentru un an de zile, cu optiune de cumparare definitiva, optiune ce poate fi activata în vara lui 2009.
“Rossonerii” cautau cu disperare stoperi, dupa accidentarea veteranului Alessandro Nesta. Cum Dario Simic si Digao nu corespund pretentiilor, lucrurile au devenit de-a dreptul îngrijoratoare pentru oficialii milanezi în momentul în care transferul sârbului Branislav Ivanovic de la Chelsea, dat în dese rânduri ca sigur, a cazut în ultimul moment.

Acum însa, „diavolii” pot rasufla usurati. În doar trei zile, oficialii gruparii de pe San Siro au rezolvat problema, transferându-l pe Senderos de la Arsenal. Potrivit presei din Albion, Arsene Wenger l-ar fi anuntat pe elvetian ca nu mai are nevoie de serviciile sale, în urma achizitionarii unui al fundas central, francezul Silvestre de la rivala Manchester United.
În vârsta de 23 de ani, Philippe Senderos are la activ nu mai putin de 74 de meciuri în Premier League, toate în tricoul gruparii de pe Emirates. Este jucatorul lui Arsenal din decembrie 2002, când a fost cumparat de la Servette Geneva. A evoluat de 31 de ori pentru reprezentativa tarii sale, cu care a participat atât la Mondialele din 2006, cât si la Campionatul European din vara acestui an.


Intră acum și în grupul de