Prefectul Mirela Adomnicăi, de Ziua Bucovinei: Îmi pun întrebarea dacă suntem demni urmași ai celor pe care îi evocăm astăzi și îmi doresc să facem și mai mult

Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat, marți, cu ocazia ședinței solemne de Ziua Bucovinei că dincolo de fruntașii mișcării naționale evocați cu nume și prenume  propune ca să fie un pios omagiu tuturor celor implicați.

Ea a spus că își dorește ca să fie omagiați cei care au picat în luptele de pe front, cei care au luptat în diplomație și cei care au rezistat, strângând din dinți, sub ocupație.

„Marea lor majoritate sunt anonimi. Fără ei, fără toți acești oameni care au crezut, au vrut, au fost consecvenți idealului lor de a trăi împreună în aceeași țară nu ar fi fost posibilă nici unirea Bucovinei cu România, nici Mica Unire de la 1859 și nici Marea Unire de la 1 decembrie 1918”, a spus prefectul.

Mirela Adomnicăi a adăugat că își dorește ca gândurile să fie îndreptate spre acești oameni, să fie evocați, să li se aducă un omagiu pentru că au avut un vis și l-au împlinit.

„Acești oameni care au crezut în visul lor, cei ai căror urmași suntem noi, și îmi pun întrebarea dacă suntem demni urmași ai celor pe care îi evocăm astăzi și îmi doresc să facem și mai mult pentru că unitate și patriotism au dobândit o semnificație reală doar după ce acești oameni și-au îndeplinit visul”, a spus prefectul de Suceava.

loading...