Fotbal : Poli Iasi vrea sa se retraga din Liga I!


Intră acum și în grupul de




nocturna iasi Caderea nocturnei la meciul cu Farul ar putea avea urmari mult mai grave pentru Politehnica Iasi decât pierderea celor trei puncte la masa verde. Dezamagiti de cele întâmplate, oficialii formatiei moldovene vor sa retraga echipa din campionat!

Anuntul a fost facut, miercuri, de antrenorul gruparii din Copou, Ionut Popa. „Aseara a avut loc o sedinta a Consiliului de Administratie, în care s-a analizat situatia echipei si felul în care s-a ajuns aici. Au fost câtiva membrii ai Consiliului de Administratie de la club care mi-au spus ca se gândesc sa retraga echipa din campionat. Au studiat foarte bine regulamentul, stiu ce presupune asta, dar sunt gata sa-si asume riscurile. Mi-au spus ca se vede foarte clar ca aceasta echipa nu este dorita în Liga I. Mi-au spus ca în aceste conditii nu mai are niciun rost sa se cheltuie atâtia bani inutil. Numai la un meci de pe teren propriu se cheltuie peste 250 de milioane de lei vechi. Lumea este foarte suparata…”, a declarat Ionut Popa, în cadrul unei conferinte de presa.

Tehnicianul iesenilor a mai spus ca nu este de acord cu o asemenea decizie si ca îsi doreste sa-si atinga obiectivul propus: „Eu le-am spus foarte clar ca sunt împotriva unei asemenea decizii. Eu am venit la aceasta echipa pentru a face treaba si vreau ca împreuna cu jucatorii sa ne atingem obiectivul propus pentru aceasta editie de campionat, salvarea de la retrogradare. Dar, daca membrii Consiliului de Administratie vor lua decizia retragerii echipei din campionat, asta e. N-am ce sa fac”.

De precizat ca instalatia de nocturna a stadionului Emil Alexandrescu din Iasi a mai avut probleme si la partida cu Steaua, din cadrul etapei a III-a a Ligii I, încheiata cu victoria gruparii ros-albastre, scor 2-0, când mai multe becuri au cedat în minutul 36. Arbitrul de la acea partida, Augustus Constantin, a decis întreruperea meciului pâna la remedierea defectiunii. Meciul a fost reluat cinci minute mai târziu, chiar daca nocturna nu a functionat la capacitate maxima.

 

Ionel Ganea, la un pas de Universitatea Cluj

 

Ionel Ganea Instalarea lui Dorinel Munteanu în functia de antrenor al Universitatii Cluj ar putea continua cu o noua lovitura de imagine data de „sepcile rosii”. Aflat în conflict cu oficialii timisoreni, Ionel Ganea pare tentat sa accepte oferta clujenilor.

Fostul international are de recuperat circa 400.000 de euro de la FC Timisoara, depunând în acest sens un memoriu la Comisia pentru Statutul Jucatorului. Mai mult ca sigur, Ganea va deveni liber de contract si, în baza bunelor relatii pe care le are cu Dorinel si cu Toni Dobos, fostul presedinte al clujenilor, ar putea ajunge la Universitatea, informeaza un ziar clujean. Oficialii „sepcilor rosii” i-au pregatit atacantului de 35 de ani un salariu pe masura cartii sale de vizita, 120.000 de euro pe sezon.

Ionel Ganea a mai evoluat în cariera sa pentru ICIM Brasov, FC Brasov, Universitatea Craiova, Gloria Bistrita, Rapid, Stuttgart, Bursaspor, Wolverhampton, Dinamo si Poli Timisoara. Atacantul a jucat si 45 de meciuri pentru nationala României, marcând 19 goluri.

 

Vine Tatarusanu la Steaua?

 

TatarusanuÎnceputul ezitant de sezon al columbianului Zapata i-a pus pe gânduri pe oficialii stelisti. În acest context, se pare ca sefii din Ghencea iau tot mai în serios varianta aducerii lui Tatarusanu, portarul Bistritei fiind achizitionat de ros-albastrii în intersezon. Goalkeeperul nationalei de tineret a fost însa lasat înca un an la echipa lui Sabau sub forma de împrumut.

Primele discutii privind sosirea lui Tatarusanu în Ghencea înca de acum au avut loc în urma cu trei saptamâni, fara a se ajunge la niciun consens. Dupa o noua gafa a lui Zapata, chiar în meciul contra Gloriei, stelistii au reluat tratativele, cu succes de aceasta data, dezvaluie cotidianul Mesagerul de Bistrita-Nasaud. Se pare ca internationalul de tineret se va alatura lotului Stelei în zilele urmatoare.

Un semn ca sosirea lui Tatarusanu la Steaua este iminenta îl reprezinta faptul ca Gloria l-a achizitionat pe fostul portar al CFR-ului, Petru Turcas, iar în zilele urmatoare este asteptat si un goalkeeper camerunez. „E adevarat ca am semnat cu Turcas. Zilele viitoare va ajunge la echipa noastra si un portar strain. Nu pot zice nimic despre o plecare a lui Tatarusanu la Steaua, ramâne sa vedem ce se va întâmpla”, a declarat Ioan Ovidiu Sabau. 

 

Paraguayanul Montiel va ajunge la FC Timisoara

Montiel   FC Timisoara îl va transfera pe internationalul paraguayan, în vârsta de 20 de ani, Jose Nunez Montiel de la Reggina. Cotidianul italian “Gazzeta dello Sport” sustine ca mijlocasul este în tratative cu FC Timisoara sau Universitatea Craiova, dar oltenii nu pot sa faca transferuri pâna la iarna. Montiel joaca pe postul de mijlocas coordonator, post deficitar pâna acum la banateni. El a început fotbalul la Olimpia Asuncion din Paraguay, de unde a fost transferat în 2006 la Udinese, pentru care a jucat 8 partide în Serie A. Anul urmator, a fost cedat Regginei, unde nu a jucat decât 5 meciuri, în toate fiind rezerva. El a fost membru în echipa nationala U 15 a Paraguayului, care a câstigat Campionatul Americii de Sud în 2004 si a debutat în echipa nationala a tarii sale la 17 ani, evoluând pâna acum în 8 meciuri internationale.


Intră acum și în grupul de