Primarul Ion Lungu, cu proiecte europene de 30 de milioane de euro pregătite pentru a fi puse în aplicare, cere Guvernului să grăbească procedurile: Riscăm să ieșim din perioada de programare și să plătim noi ceea ce nu se realizează în termen

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că investițiile din municipiul Suceava au de suferit în condițiile în care pentru atragerea de fonduri pe proiecte cu finanțare europeană este întârziată, iar municipiul Suceava are proiectele pregătite pentru a fi puse în aplicare.

Municipiul Suceava are alocată suma de 30 de milioane de euro prin POR 2014-2020 pentru mai multe proiecte care urmează să fie implementare, cel mai important fiind cel de achiziționare a autobuzelor electrice.

„Dacă facem un bilanț, lucrurile sunt întârziate și prin prisma proiectelor europene. Îmi doresc să putem impulsiona lucrurile de acolo”, a spus Lungu.

El a declarat că speră să-i convingă pe cei de la guvernare ca termenul de depunere a cererilor de finanțare să fie redus de la sfârșitul anului 2018 la mijlocul anului viitor.

„Primăria Suceava are pregătite toate proiectele, au fost depuse la timp, sunt aprobate de ADRNE sunt trimise la AM POR și sper să primim lumină verde și de acolo.Noi suntem pregătiți să implementăm aceste proiecte”, a spus primarul.

El a arătat că din păcate celelalte orașe nu prea sunt pregătite și că doar Suceava și Bacău sunt avansate în ceea ce privește aceste proiecte.

„Pe noi ne interesează să demarăm investiții anul viitor. Ajungem în 2018 și aceste proiecte nu sunt demarate. După aceea sper să le implementăm cât mai repede că apoi vine numărătoarea inversă și ceea ce nu se realizează în termen este plătit din fondurile de la bugetul local”, a menționat Ion Lungu.