Coordonatorul departamentelor din PSD Suceava, Cristian Șologon, numit subsecretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale

Coordonatorul departamentelor din PSD Suceava, Cristian Șologon, a fost numit, miercuri,  subsecretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Decizia a fost luată de premierul Mihai Tudose.

Numirea a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial al României.

Cristian Șologon a fost angajat consilier la cabinetul președintelui CJ Suceava, Cătălin Nechifor, până în 2016 și a mai fost angajat la cabinetul prefectului Florin Sinescu.

El este coordonator al departamentelor organizației județene PSD Suceava.

Cristian Șologon s-a ocupat de campania electorală a PSD Suceava la alegerile locale din 2016, dar și la alegerile parlamentare din iarna aceluiași an.

loading...