Acasă Evenimente ISJ Suceava: Creșa nr. 1 Burdujeni își deschide porțile pentru părinți și...

ISJ Suceava: Creșa nr. 1 Burdujeni își deschide porțile pentru părinți și copii. Ziua Porților Deschise, pe 5 noiembrie

Sucevenii care au copii cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani sunt invitați joi, 5 noiembrie 2026, la Ziua Porților Deschise organizată la Creșa nr. 1 Burdujeni, noua unitate destinată educației timpurii din municipiul Suceava.

Evenimentul va avea loc între orele 15:00 și 19:00, la sediul creșei de pe strada Mircea Hrișcă nr. 99, părinții având posibilitatea să viziteze spațiile amenajate pentru cei mici și să cunoască echipa care se va ocupa de activitățile și îngrijirea copiilor.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Suceava, creșa este destinată copiilor cu vârste între 1 și 3 ani și va funcționa de luni până vineri, în intervalul orar 7:30-17:30.

Reprezentanții instituției subliniază că o creșă înseamnă mai mult decât un spațiu de joacă, fiind prima formă de educație instituționalizată pentru copii. Totodată, aceasta oferă un mediu bazat pe grijă, rutină zilnică și activități adaptate dezvoltării celor mici.

ISJ Suceava îi încurajează pe părinți să participe la eveniment împreună cu copiii pentru a descoperi facilitățile noii unități și pentru a afla informații despre activitatea care se va desfășura aici.

„Porțile sunt deschise și multă bucurie va fi de împărtășit”, transmite ISJ Suceava în invitația adresată familiilor din municipiu.